Home Actualitate Numărul româncelor traficate a crescut în 2010

Numărul româncelor traficate a crescut în 2010

DISTRIBUIŢI

Numărul victimelor de sex feminin care au căzut pradă traficanților de persoane a crescut în primele 9 luni ale anului 2010 cu 9% față de aceeași perioadă a anului 2009. Potrivit inspectorului principal de poliție George Eremia din cadrul Agenției Naționale împotriva Traficului de Ființe Umane, în 2010, un număr de 505 persoane au fost victime ale traficului de ființe umane. Dintre acestea, 221 au fost femei traficate pentru a fi exploatate sexual. În acest context, Agenția a inițiat o campanie de prevenire a exploatării sexuale a femeilor, în cadrul căreia va fi lansată o piesă de teatru pentru „informarea și sensibilizarea oamenilor“. Piesa de teatru „Anunț: Vând femei“ va avea premiera duminică, 30 ianuarie, în București, urmând ca pe tot parcursul anului 2010 aceasta să fie prezentată în mai multe orașe.  Spectacolul urmărește să aducă în atenția publicului fața reală a traficului de persoane, urmărindu-se „informarea și sensibilizarea oamenilor cu privire la acest fenomen“.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.