O femeie din orașul Nădlac a încasat ilegal de la Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale Române (CNADNR) o despăgubire de peste 30.000 de lei pentru un teren situat în apropierea autostrăzii Nădlac-Arad, pe care îl vânduse de câțiva ani. Polițiștii au stabilit că Ana L., în vârstă de 62 de ani, a declarat în fața autorităților, în perioada septembrie-decembrie 2010, că este proprietara unui teren agricol în suprafață de 5.000 mp, cu toate că, încă din 16 mai 2004, a vândut această suprafață de teren prin contract de vânzare-cumpărare sub semnătură privată. „Ulterior, s-a prezentat ca fiind proprietara terenului vândut deja și a încasat fără drept suma de 32.485 lei, reprezentând despăgubirea acordată de CNADNR pentru exproprierea suprafeței de 2.166 mp. din cea înscrisă în titlul de proprietate, suprafață destinată construirii drumului de legătură la autostrada Nădlac – Arad“, a precizat ieri inspector principal Camelia Tuduce, purtător de cuvânt la Inspectoratul de Poliție al Județului Arad.
Persoana în cauză este cercetată pentru fals în declarații și înșelăciune.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















