
Fostul realizator OTV Doru Iuga este de ieri un om liber, întrucât magistrații Judecătoriei Sectorului 1 au aplicat și în cazul său noile prevederi ale legii penale. Doru Iuga a părăsit penitenciarul, la aproape două săptămâni după ce a fost încarcerat, în urma unei sentințe judecătorești. Iuga a fost judecat și condamnat pentru relații sexuale cu minori, pentru început la doi ani de închisoare cu suspendare. Pedeapsa s-a transformat în doi ani de închisoare cu executare, pe 28.01.2014, în urma deciziei Curții de Apel București, iar realizatorul OTV a fost încarcerat. Prin hotărârea de ieri, judecătorii au constatat că infracțiunea pentru care a fost condamnat Iuga, prevăzută de Codul Penal din 1969, a fost dezincriminată de Noul Cod Penal.
” În baza art.595 C.proc.pen. rap. la art.4 C.pen. constată că infracțiunea prevăzută de art.198 alin.3 din C.pen. din 1969 pentru care inculpatul IUGA DORU ANDREI COSTIN a fost condamnat prin Sentința penală nr.380/30.04.2013, pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București, definitivă prin Decizia penală nr.149/R/28.01.2014, pronunțată de Curtea de Apel București, a fost dezincriminată și, prin urmare, toate consecințele penale ale acestei hotărâri judecătorești au încetat de la data intrării în vigoare a legii noi (01.02.2014). Dispune punerea, de îndată, în libertate, a condamnatului IUGA DORU ANDREI COSTIN, dacă nu este arestat în altă cauză” se arată în dispozitivul sentinței.
Potrivit avocatului său, Alexandru Morărescu, Iuga a executat aproape 10 luni de detenție, punându-se la socoteală și perioada de arest preventiv. ”În noul Cod Penal, relația sexuală cu un minor mai mare de 15 ani nu mai este incriminată, chiar dacă i s-au dat acestuia foloase materiale” a explicat avocatul. Iuga a fost pedepsit pentru că ar fi plătit pentru sex cu doi tineri, minori la data faptelor. Nici unul nu avea atunci mai puțin de 15 ani, iar condamnarea acestuia a fost ”un act de discriminare pe față, pentru că este homosexual” susține Alexandru Morărescu.
Mihai Niculescu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















