Fostul general de Securitate Ion Mihai Pacepa acuză, într-un articol publicat pe site-ul Front Page Magazine, că în România acțiunile anticomuniste sunt considerate o infracțiune capitală, la aproape două decenii după prăbușirea regimului Ceaușescu și la cinci ani după intrarea în structurile Alianței Nord-Atlantice. Motivul indignării lui Pacepa este faptul că Înalta Curte de Casație și Justiție a decis, la începutul acestui an, să nu revoce sentința la pedeapsa cu moartea pronunțată în timpul regimului Ceaușescu în cazul cetățeanului american de origine română Constantin Răuță. Acesta din urmă este în prezent un onorabil om de știință angajat de către NASA. În ultimii 30 de ani, acesta a lucrat la o serie de importante proiecte americane din domeniul aero-spațial, printre care Hubble, KOBE, EOS sau LANDSAT. El a fost implicat și în proiectarea unor sisteme de apărare spațială, aducând o contribuție importantă în cadrul strategiei de apărare a SUA și a aliaților săi din cadrul blocului NATO, amintește Pacepa.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















