Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane
Actualitate
Home Actualitate
Dosarul de șantaj al lui Voiculescu amânat pe 23 septembrie
Curtea de Apel București a amânat miercuri, pentru 23 septembrie, judecarea dosarului în care Dan Voiculescu a fost trimis în judecată pentru șantajarea administratorului...
Sebastian Ghiță îngropat și de tigăi
DNA a anunțat că procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Ploiești au dispus, față de inculpatul GHIȚĂ SEBASTIAN AURELIAN, deputat, modificarea...
Mihai-Răzvan Ungureanu, nominalizat director al SIE
Președintele Klaus Iohannis l-a nominalizat în funcția de director al SIE pe Mihai-Răzvan Ungureanu, informează Administrația Prezidențială.Administrația Prezidențială precizează că, potrivit prevederilor constituționale, șeful...
MAE dezminte că românul din Malaezia va fi executat în august
Referitor la cazul cetăţeanului român condamnat la moarte în Malaysia, Ministerul Afacerilor Externe precizează că sentința nu este definitivă şi, în consecință, nici executorie....
Chiliman află astăzi dacă va fi arestat
Astăzi la Înalta Curte de Casație li justiție se judecă o contestația a DNA la decizia de săptămâna trecută prin care Andrei Chiliman și...
Noi acuzații pentru Sebastian Ghiță
Procurorii DNA extind urmărirea penală împotriva deputatului Sebastian Ghiţă, pentru noi fapte de corupţie comise de când acesta este parlamentar, dar şi înaintea mandatului,...
CCR: Redeschiderea urmăririi penale în Noul Cod neconstituțională
Plenul Curții Constituționale a decis marți că sunt neconstituționale dispozițiile art. 335 alin. (4) din Codul de procedură penală, care prevede faptul că un...
Apel pentru donații de carte românească pentru școlile din Basarabia
Platforma Unionistă Acțiunea 2012 lansează, în cadrul campaniei "Carte pentru Basarabia", un apel către toți românii, către edituri și librării, de a dona cărți...
Ioan Adam își recunoaște faptele, Chiuariu vrea în Scoția
DNA a cerut marți judecătorilor de la Înalta Curte de Casație și Justiție, în cadrul procesului privind retrocedările ilegale de păduri, înlocuirea arestului la...
SUA vor poziționa echipamente militare în România
SUA vor amplasa tancuri, artilerie și alte echipamente militare în Europa Centrală și de Est, a anunțat marți, la Tallinn, secretarul american al apărării...
Judecător: „i-o bag la 45 de grade , o bat de...
Rușinea justiției timișorene, judecătorul Aurelian Tomuş de la Judecătoria Timişoara, pus sub acuzare de DIICOT pentru şantaj după ce a ameninţat o tânără că...
Uite cum primeau banii medicii care pensionau ilegal
Medicii șpăgari au fost filmați de anchetatori cu camere amplasate în tavan și pe pereți. Imaginile surprinse de anchetatori în timpul anchetei de la...
Percheziții la medici psihiatri
Procurori ai Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie efectuează cercetări într-o cauză...
Darius Vâlcov, urmărit penal în al treilea dosar
DNA a anunțat că procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus efectuarea urmăririi penale față de:VÂLCOV DARIUS-BOGDAN,...
Poliția rutieră, 5 motociclete performante
Polițiștii Direcției Rutiere din cadrul Poliției Române au preluat cinci motociclete Honda ST 1300. Motocicletele au o capacitate cilindrică de 1.261 cm cubi, 126...
Percheziții la evazioniști cu produse feroase
Polițiștii efectuează, marți dimineață, 151 de percheziții la persoane bănuite de evaziune fiscală și spălare de bani în domeniul comerțului cu produse feroase, prin...
Israelul „nu comite crime de război”, afirmă premierul Benjamin Netanyahu
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a dat asigurări luni că Israelul nu comite crime de război, după publicarea unui raport ONU ce indică posibile acțiuni...
Judecătoarea ÎCCJ, Georgeta Barbălată condamnată la 4 ani de închisoare
Astăzi, completul de 5 judecători de la ÎCCJ a condamnat-o definitiv pe judecătoarea Georgeta Barbălată la 4 ani de închisoare cu executare. Fostul procuror...
Lucrările la Arcul de Triumf vor fi gata până la 1...
Lucrările la Arcul de Triumf sunt executate în proporție de 84% și se vor încheia înainte de 1 decembrie, a declarat luni primarul general...
Prejudiciul în dosarul Chiliman, 670 milioane EURO
Primarul sectorului 1, Andrei Chiliman și consiliera acestuia, Ioana Costescu, au ajuns luni după-amiază la sediul DNA Ploiești, surse judiciare afirmând că procurorii îi...
243 de persoane, puse sub control judiciar, în ultima săptămână
La nivel național, în ultima săptămână, au fost dispuse măsuri preventive de supraveghere judiciară față de 222 de persoane și au fost înregistrate 21...
Interceptări:Crin a primit din mita lui Chiliman 150.000 de euro
Numele lui Crin Antonescu apare și în dosarul lui Andrei Chiliman! Astfel, Vlad Moisescu spune că i-ar fi dat lui Crin Antonescu 150.000 de...
Interceptări: parte din mita lui Chiliman mergea la Ghiță
Sebastian Ghiţă a fost interceptat în dosarul primarului Sectorului 1, Andrei Chiliman. O parte din mită se ducea la firmele lui Ghiţă, informează Realitatea...
Abominabil: un judecător șantaja o minoră pentru a face sex cu...
Judecătorul timișorean Tomuş Nicolae Aurelian a ameninţat o victimă a traficului de minori, cu darea în vileag a unor situaţii compromiţătoare pentru ea (scene...
Decizii inedite în dosarele Alinei Bica
Probabil că dosarele pe care Alina Bica le are în instanță vor fi obiect de studiu pentru toate persoanele interesate de domeniul justiției din...
Fonduri europene pentru angajarea de șomeri tineri
Firmele din România care vor angaja tineri șomeri vor putea beneficia de fonduri europene de până la 500.000 de euro. Banii vor putea fi...
Chiliman, șpagă de peste 8 milioane euro de la Straco
Grupul infracțional, constituit din primarul Andrei Chiliman și alți trei apropiați, ar fi obținut peste 8 milioane de euro de la SC Straco SRL,...
Chiliman prezentat instanței supreme pentru arestare
DNA a anunțat că procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Ploiești au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea...
România la Președinția Comitetului pentru mediu al ONU
Ambasadorul României în Kenya, Iulia Pataki, a fost aleasă la data de 16 iunie 2015 în funcția de președinte al Comitetului Reprezentanților Permanenți al...
DNA a descins la Primăria Sectorului 1 după ce Chiliman s-a...
UPDATE: 15.15 Andrei Chiliman a fost așteptat de doi polițiști în civil la sosirea pe aeroportul Otopeni și a fost condus printre ziatiști la...
Percheziții la Primăria Sectorului 1. Chiliman dus la DNA Ploiești
Procurorii DNA au descins astăzi în fieful lui Chiliman într-un dosar disjuns din dosarul cumnatului lui Victor Ponta. Vizat este primarul Andrei Chiliman pentru...
Sume impresionante de bani în casele unor medici
Cinci medici si cinci asistente au ajuns în fata procurorilor dupa ce au eliberat dosare de pensionare pe caz de boala contra cost. Anchetatorii...















































