-Am venit sa-mi iau certificatul de buna purtare! Sunt curat ca lacrima!-, a exclamat, ieri, Gigi Becali dupa doua ore petrecute la Parchetul instantei supreme in dosarul privind schimbul de terenuri pe care finantatorul Stelei l-a facut cu MApN. -Din punct de vedere al procurorilor, schimbul de terenuri dintre clientul meu si MApN, in ceea ce-l priveste pe clientul meu, a fost unul cat se poate de corect-, a spus Catalin Dancu, care a precizat ca Becali a fost scos de sub urmarire penala. Daca in privinta clientului sau a fost ferm, Dancu nu a putut preciza care e situatia juridica a celorlalte persoane cercetate in acest dosar, printre care se afla si ex-ministrul apararii, Victor Babiuc.
Informatia ca Becali a scapat de dosar penal a fost insa dezmintita imediat de Robert Cazanciuc, purtatorul de cuvant al Parchetului General, care a precizat ca procurorii nu au dat inca o solutie in acest dosar. Reamintim ca in iunie *99, Gigi Becali si reprezentantii MApN au semnat un proces-verbal prin care schimbau doua suprafete de pamant. In urma afacerii, Becali a primit de la MApN 20,9 ha in zona Baneasa-Pipera si a cedat 21,5 ha in satul Stefanestii de Jos, judetul Ilfov. Diferenta de pret a terenurilor, estimata la 3,3 milioane dolari, ar fi intrat in buzunarul lui Becali.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















