
Decizia USL de a bloca prin orice mijloace instalarea unui nou executiv la Palatul Victoria s-ar putea întoarce ca un bumerang chiar împotriva aleșilor PNL, PSD și PC. Liderul grupului deputaților PSD, Mircea Dușa, s-a grăbit ieri să declare că președinții de comisii care vor întocmi avize la audierea candidaților de miniștri, în lipsa cvorumului, săvârșesc abuz în serviciu, pedepsit de Codul Penal. Declarația sa a venit în contextul în care Dușa a precizat că senatorii și deputații PSD și PNL nu vor participa nici la audierea candidaților de miniștri în comisiile de specialitate, nici la ședința comună a Camerelor de joi, în care se va da votul de învestitură pentru guvernul propus de premierul desemnat, Mihai Răzvan Ungureanu.
"Eu sunt convins că premierul desemnat, Mihai Răzvan Ungureanu, nici nu va călca pe holurile Parlamentului, știind că nu are avizele pentru toți miniștrii sau că unele avize ar putea fi date fără cvorumul comisiilor, ceea ce constituie o încălcare a Regulamentelor, care au putere de lege", a spus Dușa pe un ton ce se dorea extrem de convingător. Probabil Mihai Răzvan Ungureanu nu va ține cont de sfaturile politice ale lui Dușa și se va prezenta astăzi în Parlament pentru votul de investitură. Însă la capitolul sfaturi, liderul deputaților PSD ar trebui să ceară consultanță din partea colegilor săi juriști, experiența sa de economist nefiindu-i utilă pe tărâm juridic.
Dacă președinții de comisii vor întocmi avize în urma audierilor candidaților la portofoliile de miniștri, fără existența cvorumului , vor încălca Regulamentele celor două Camere și vor suporta consecințele de rigoare. În ceea ce privește abuzul în serviciu, aici Mircea Dușa ar trebui să fie mai atent cu acuzațiile, deoarece acestea se pot întoarce foarte ușor împotriva aleșilor USL.
Codul Penal – o lectură utilă pentru USL
Articolul 248 din Codul Penal, privind ”Abuzul în serviciu contra intereselor publice” spune cât se poate de clar că ”Fapta funcționarului public, care, în exercițiul atribuțiilor sale de serviciu, cu știință, nu îndeplinește un act ori îl îndeplinește în mod defectuos și prin aceasta cauzează o tulburare însemnată bunului mers al unui organ sau al unei instituții de stat ori al unei alte unități din cele la care se referă art. 145 sau o pagubă patrimoniului acesteia se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 5 ani”. Iar art 145 din același Cod Penal arată că ”Prin termenul public se înțelege tot ce privește autoritățile publice, instituțiile publice, instituțiile sau alte persoane juridice de interes public, administrarea, folosirea sau exploatarea bunurilor proprietate publică, serviciile de interes public, precum și bunurile de orice fel care, potrivit legii, sunt de interes public”. Prin urmare , Parlamentul este o instituție publică iar parlamentarii sunt funcționari publici în accepțiunea art.147 Cod Penal care încadrează în această categorie ”orice persoană care exercita permanent sau temporar, cu orice titlu, indiferent cum a fost investita, o însărcinare de orice natura, retribuita sau nu, în serviciul unei unitati dintre cele la care se refera art. 145”. Or, dacă citim cu atenție art.248 vedem că acesta se potrivește mănușă tocmai aleșilor USL care, cu bună știință , nu îndeplinesc un act ( nu se duc la audierile din comisii), cauzând astfel o tulburare însemnată bunului mers al unei instituții a statului(împiedică formarea noului guvern). Prin urmare, dacă președinții de comisii care vor întocmi avize în urma audierii candidaților cabinetului Ungureanu, fără să aibă cvorum, riscă să fie acuzați de abuz în serviciu și parlamentarii USL care au boicotat cu bună știință lucrările comisiilor, punând în pericol funcționarea guvernului , riscă între 6 luni și 5 ani de închisoare tot pentru abuz în serviciu. Iar dacă faptele lor au consecințe deosebit de grave, și ar putea avea dacă ne gândim la blocarea executivului, art 248 indice 1 din Codul Penal prevede ” închisoare de la 5 la 15 ani și interzicerea unor drepturi.” Probabil Mircea Dușa nu citise articolele din Codul Penal referitoare la abuzul în serviciu contra intereselor publice , altfel nu s-ar fi grăbit cu acuzațiile. De altfel, demersul său a rămas singular la nivelul partidului, Victor Ponta limitându-se să declare că ”opoziția va ataca la Curtea Constituțională decizia Parlamentului de investire a guvernului Mihai Răzvan Ungureanu, dacă va constata ca nu au fost respectate procedurile de audiere a miniștrilor, în condițiile în care mai multe comisii parlamentare nu au avut cvorum la audierile de miercuri”.
Iulia Nueleanu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















