Home Actualitate Parlamentul tratează cu refuz sesiunea extraordinară cerută de Băsescu

Parlamentul tratează cu refuz sesiunea extraordinară cerută de Băsescu

DISTRIBUIŢI

Despre sesiunea extraordinară pentru avizarea cererilor în cazurile Mitrea și Năstase, numai de bine… Asta a lăsat să se înțeleagă președintele Camerei Deputaților, Bogdan Olteanu, atunci când a declarat că, din experiența sa, nimeni n-a reușit vreodată să-i aducă pe parlamentari în iulie la serviciu, motiv pentru care sesiunea extraordinară ar putea fi compromisă.

De cealaltă parte, președintele Senatului e dispus să se facă sesiune extraordinară, însă numai pentru a se decide soarta conducerii de la Curtea de Conturi, nicidecum pentru avizarea dosarelor lui Paul Păcuraru sau cel al lui Codruț Șereș. În opinia lui Văcăroiu, Justiția poate aștepta până în toamnă, când parlamentarii vor reveni la muncă, nu de alta dar, din nefericire, cele două cauze menționate mai sus au multe pagini, iar "prea-luminații" statului sunt deja obosiți. Nici măcar Comisia Juridică nu și-a dat cu părerea despre cele două dosare. Oricum, Văcăroiu a declarat, împăciuitor, că nu are sens să se grăbească nimeni să avizeze nimic, deoarece această muncă necesită operativitate, iar în momentul de față pare-se că parlamentarii nu mai dispun de această calitate.

Mandatul Curții de Conturi va fi dezbătut, avizele în niciun caz

Soarta unei eventuale sesiuni extraordinare, în care se va decide strict cu privire la mandatul conducerii de la Curtea de Conturi și care ar trebui să aibă loc în perioada 8-11 iulie, se va hotărî miercuri de Birourile reunite ale celor două Camere. Președintele Senatului nu s-a putut abține – probabil supărat că s-ar putea să rateze primele două săptămâni de concediu – și a comentat că nu președintele poate cere o sesiune parlamentară extraordinară, aceasta putând fi convocată numai de Birourile permanente ale celor două Camere. Cu toate acestea, Văcăroiu a recunoscut că partea în care președintele cere soluționarea situației de la Curtea de Conturi este o "problemă îndreptățită", însă doar atât.

Kovesi cere urgentarea luării unei decizii în cazul avizelor

Procurorul general al României, Laura Codruța Kovesi, a declarat ieri, în cadrul festivității prilejuite de Ziua Magistratului, că Parlamentul ar trebui să urgenteze luarea unei decizii în cazurile Miron Mitrea și Adrian Năstase.
Kovesi a explicat că în toată această perioadă anchetatorii nu pot efectua acte de urmărire penală și în acest fel cercetarea este blocată, motiv pentru care urgentarea acestei proceduri este cel mai important lucru în momentul de față.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.