Pasajul Văcărești, primejdioasă butaforie a la Oprescu

Se apropie cu pași repezi campania electorală, drept care se pregătesc bani de pușculiță. Banii sunt ai cetățenilor, pușculița a candidaților clanurilor mafiote din zona politică. Sorin Oprescu doctorul decrepitului Ion Iliescu, etern prezidențiabil, administrează vreo 5 miliarde și jumătate de euro, bani publici, care trebuie, nu-i așa, să defluiască către buzunarele private ale pletorei care de ani și ani de zile își primește tainul de la toți primarii generali ai Capitalei.
În pofida sumelor enorme cheltuite, Bucureștiul pute de-ți mută nasul, Bucureștiul e plin de gunoaie, Bucureștiul e plin de câini vagabonzi, de cerșetori, de ciorditori, de mizerie pe scurt. Pe lângă mizeria eternizată încă de pe vremea primarilor Crin Halaicu și Viorel Lis, avem mizeria perpetuă a șantierelor deschise de Sorin Oprescu. Originea sănătoasă, de tip securistic,  l-a poziționat de la bun început pe Oprescu pe un piedestal al aroganței el fiind acela care a încetățenit disprețuitorul apelativ “pulime”  – adresat românilor de rând, votanților care l-au făcut pe el primar “independent”.
Odată ajuns la pușculița Capitalei, orașul unde se concentrează mai bine de jumaătate din toată activitatea economică a României și peste 70 la sută din mediul de afaceri, Oprescu a trecut la “activități” specifice de mătrășire a banilor: ceasuri de aur la intersecții, lebede și alte zburătoare exotice în Cișmigiu, cel mai lung cârnat din lume, pasaje subterane, bretele către șosele de centură de nicăieri, străpungeri, gondolele pe Dâmbovița, distrugerea a 29 de clădiri de patrimoniu, gazon de milioane de euro pe Arena Națională, cinci bulevarde aflate în lucrări, 17 șantiere deschise permanent de ani de zile, fără a uita mai ales nevoile lui Ion Iliescu, Tătucul său de suflet, pentru care a purces la dărmarea și distrugerea crucei de marmură de la Universitate ridicată de victimele Mineriadei în amintirea celor uciși la ordinul lui Iliescu în iunie 1990.
Printre fantasmagoricele sale obiective se numără și pasajul Văcărești, complet inutil ca poziționare, dar și primejdios pentru trafic. Gongoric și garagaragiu, Oprescu a anunțat în 2010 că “în martie-aprilie 2011 va fi gata primul pod suprateran al lucrării Pasajul Calea Văcărești – Mihai Bravu”. Evident nici vorbă de așa ceva. Suma aruncată la pornire, din gâtul mâinii: 28 de milioane de euro. Evident prețul inițial s-a actualizat pe parcurs, ca și la celălalt pasaj cu care s-a tot lăudat Oprescu, pasajul Basarab. Suma necesară finalizării șantierului de pe Văcărești a urcat la 35 de milioane de euro. Până una alta, stâlpii gigantici înfipți în șosea nu doar că blochează traficul care a devenit infernal pe direcția Piața Sudului, dar și oferă automobiliștilor șanse serioase de impact. Banii trebuie sparți cu orice preț, așa că nu degeaba a anunțat recent Oprescu că vor reîncepe lucrările la pasajul suprateran Mihai Bravu, pasajele subterane Piața Presei Libere și Piața Sudului, iar până la sfârșitul anului, și la pasajul denivelat suprateran Grigorescu-Splai Dudescu.  În pasajele rutiere din Capitala, Administrația Străzilor a „îngropat" zeci de milioane de euro în ultimii opt ani. Un calcul făcut de revista Capital evidenția sumele enorme aruncate în joc până acum doar pe reabilitarea unor pasaje. „Primăria „păstorită" de Sorin Oprescu a cheltuit în ultimii doi ani, 5,2 milioane de euro pentru întreținerea pasajelor abia reabilitate. La un simplu calcul, se poate constata că nu mai puțin de 7.000 de euro pe zi a alocat Administrația Străzilor, din subordinea directă a primarului general, pentru întreținerea a patru pasaje rutiere proaspăt reabilitate: Victoriei, Unirii, Obor și Mărășești.”
Capitala a avut primari de seamă, personalități ale lumii academice și politice, de la un Emilian Pake-Protopopescu deputat conservator, profesor de drept, cu o activitatea edilitară remarcabilă, fiind cel care a modernizat orașul – a pavat străzi, a introdus iluminatul electric, a deschis noi linii de tramvai, a reorganizat lucrul primăriei, la diplomatul Dumitru C. Brătianu, fratele liberalului Ion C. Brătianu sau celebrul Barbu ?ê?£tefănescu Delavrancea, academician, avocat și orator redutabil.
Într-unul dintre multele sale interviuri de reclamă, Oprescu destăinuie nonșalant, cum și-a format baza educațională, cum s-a educat pentru a strânge avere, la nesfârșit, ca să aibă și el cât ceilalți nomenclaturiști ai PCR între care a crescut. “Băi, tu știi ce înseamnă să fii într-o școală unde era tot cartierul nomenclaturii? Erau copii de demnitari. Dar demnitari- demnitari. Nepoții lui Gheorghiu Dej, băiatul lui Ceaușescu și-așa mai departe. Ăș tia aveau de cinci-șase ori mai mult ca noi”. “Ăștia” erau la vârful nomenclaturii, familia sa, care a furat casa altora din Primăverii, era “doar” una de securiști “modești”. Între timp, beizadeaua de Primăverii a reușit să niveleze diferența dintre averea sa și a foștilor nomenclaturiști, mulțumită lui Iliescu, dar și a lui Coposu, pe a cărui agonie îndelungată s-a ridicat mediatic – respectiv politic, doctorul Oprescu, cel cu comunicatele zilnice ale stării de moarte a liderului penețist.
Să sperăm că Oprescu va fi în continuare ceea ce știe el să profeseze mai bine, excelând în meseria de gropar, deocamdată al Capitalei, în curând poate gropar al groparului României, blestemul acestei țări, Ion Iliescu, cel care i-a lansat pe toți ceilalți gropari din arealul putred al politichiei.

George Roncea