Home Actualitate Pâslaru: România a pierdut zeci de milioane de Euro din PNRR pentru...

Pâslaru: România a pierdut zeci de milioane de Euro din PNRR pentru că Grindeanu nu a organizat licitații transparente

DISTRIBUIŢI

Fost ministru al Transporturilor între 2021 și 2025, Sorin Grindeanu nu a respectat jalonul „licitații transparente”, potrivit ministrului Proiectelor și Investițiilor Europene, Dragoș Pîslaru și astfel, este puțin probabil ca 30 de milioane de euro din PNRR, din cererea de plată 3  să mai fie absorbiți de România.

„Nu avem cum să-i convingem că am făcut achiziţiile bune, când ele nu au fost făcute bine”, a spus Pîslaru, într-un interviu pentru Agerpres.

„Avem în primul rând de rezolvat cererea 3, care are şase jaloane suspendate, din care două sunt legate de achiziţiile de la Ministerul Transporturilor, unde cel mai probabil este o sumă de circa 30 de milioane de euro pe care s-ar putea să o pierdem, pentru că nu avem cum să-i convingem că am făcut achiziţiile bune, când ele nu au fost făcute bine.

Este vorba de publicarea eratelor în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Dacă n-ai publicat, înseamnă că n-ai respectat.

Şi ceea ce vă pot spune ca detaliu un pic picant este că jalonul era ‘licitaţii transparente şi care respectă prevederile UE’. Deci, cumva, în mod expres am scris în descrierea jalonului că licitaţiile se fac în modul acesta şi, evident, constatarea mea acum este că nu au fost făcute nici transparent şi nici cu respectarea legislaţiei şi, atunci, evident, n-am cum să repar lucrurile care au fost deja stricate iremediabil”, a declarat Pîslaru.

Însă el a susținut că are speranțe să salveze alte 600 de milioane de euro din cererea trei de plată.

„În schimb, celelalte jaloane, care ţin de guvernanţa corporativă la transporturi, energie şi AMEPIP şi, respectiv, pensiile speciale unde aşteptăm să vedem Curtea Constituţională ce decizie ia pe acestea, avem mari speranţe că putem să recuperăm până la 600 de milioane de euro din cererea 3”, a afirmat demnitarul.

 

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info