
Patru foști șefi ai Societății Naționale a Lignitului Oltenia, în frunte cu fostul director general Eugen Davidoiu, sunt urmăriți penal de procurorii anticorupție, într-un dosar ce vizează mai multe contracte de cesionare de creanțe încheiate de aceștia la sfârșitul anului 2008. Potrivit unor surse judiciare din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, urmărirea penală a fost dispusă împotriva fostului director general al SNLO Eugen Davidoiu, a fostei șefe a Departamentului Juridic Diana Dumitrașcu, a fostului director financiar-contabil Stana Micu Pânișoară, precum și a fostului șef al Biroului financiar-bugete Constantin Șega. Cei patru sunt acuzați de comiterea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, în formă calificată. Aceștia au încheiat, în perioada octombrie-decembrie 2008, mai multe contracte de cesionare de creanțe ale SNLO către firma Best Recuperare Creanțe SRL. Un asociat al firmei amintite, Ioan Daniel Ioaneș, precum și avocatul Benone Ovidiu Voicu sunt și ei urmăriți penal, fiind acuzați de complicitate la infracțiunea de care sunt acuzați reprezentanții SNLO. Sursele menționate precizează că, în perioada 1-6 octombrie, celor șase le-au fost aduse la cunoștință învinuirile formulate la adresa lor. Directorul general actual al SNLO, Daniel Burlan, a depus anul trecut o plângere la DNA, prin care solicita anchetarea modului în care au fost încheiate contractele de cesionare de creanțe, el precizând atunci că Societatea Națională a Lignitului nu poate să atace în instanță contractele în valoare de zeci de milioane de euro.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















