Magician al vorbelor înțelepte, neuitatul Petre Țuțea spunea cândva, plin de năduf și amărăciune, despre „aflarea în treabă la români”. O descria ca pe o pasiune păguboasă, care ne face să ne placă, al dracu de mult, să ne băgăm nasul unde nu ne fierbe oala, în domenii despre care habar nu avem. Habar n-avem, dar suntem gata în orice clipă să dăm sfaturi și să impunem soluții, oriunde, oricând și despre orice. Treacă-meargă, dacă asta se întâmplă pe stradă ori printre prieteni. Din păcate, suntem obligați să-i dăm dreptate bătrânului filosof mai ales atunci când dăm cu ochii de marii noștri politicieni. Iar în ultimul timp, parcă niciunul dintre aceștia nu-l confirmă mai bine decât actorul – ministru Mircea Diaconu. Coborât de pe scenă, maestrul s-a scăldat voluptuos, vreme îndelungată, în haznalele mediatice patronate, din umbră, de turnătorul „Felix Voiculescu”. Apoi, în timpul său liber, a comis câteva mărunte „giumbușlucuri” juridice care l-au propulsat, mai întâi, în atenția ANI, iar mai apoi și a Parchetului.
Motiv pentru care actualul nostru premier l-a socotit numai bun să facă parte din „cel mai cinstit Guvern” de care am putea avea parte, acum și în vecii vecilor. Așa că l-a trimis „să se afle și el în treabă”, oficial, și cu acte în regulă, mare bulibașă peste Ministerul Culturii. La mijlocul săptămânii trecute, când Victor Ponta i-a ordonat să se ducă urgent la întâlnirea cu procurorii , Mircea Diaconu a scăldat-o, ba că se duce la dentist, ba că are deja programată o vizită externă, ba că sucită, ba că învârtită. Cert este că n-a ajuns la DNA. În schimb, vineri s-a dus, val-vâtej, la Hunedoara, unde a participat la aniversarea a 20 de ani de la înființarea Consiliului Județean de acolo. Iar dacă acum câtva timp, pe când se afla în „vizită de lucru” la Hobița, întins la vorbe și la un păhărel de țuică, s-a apucat să le promită localnicilor că o să-l repatrieze pe Brâncuși, la Hunedoara și-a pus în minte să se ocupe vestigiile istorice pe care însuși Decebal ni le-a lăsat moștenire. Motiv pentru care starostele” Culturii, și-a trecut în agendă și o vizită „de lucru” la străvechile vestigii din Munții Orăștiei. Chestionat de ziariști în legătură cu strategia sa pentru cetățile dacice, care încă mai fac parte din patrimoniul mondial UNESCO, ministrul Diaconu s-a lăudat că a venit în județ pentru a discuta cu părțile implicate „la fața locului” și, după ce va afla care este situația și se va lămuri care sunt cele mai bune soluții, va lua o decizie la nivel oficial. Până aici toate au fost aproximativ bune și frumoase. Dacă s-ar fi oprit la acest stadiu, poate că am fi putut nădăjdui că omul chiar are ceva în cap. Poate chiar niște soluții pentru situația cu adevărat dramatică în care se află vechile cetăți. Aș, ți-ai găsit!
Zona sacrală
De Ziua Copiilor, Mircea Diaconu s-a trezit vorbind și despre daci: „Sarmizegetusa mi se pare un lucru de o importanță uriașă, de neimaginat. Cum e acolo? Mergi pe un drum cumplit, o mizerie, ajungi la un deal și o pădure care se urcă peste el, rezervație naturală, fiecare copac e fișat, nu te joci cu asta, dar rădăcinile acoperă trei etaje de istorie, de locuințe dacice, de zonă sacrală”. Măi nea ministrule, vorba pirandei din banc, aia care-și îndemna puradelul la muncă intelectuală: „mai pune și tu mâna pe o carte și fă niște cornete să vindem dracu semințele alea”. Poate așa o să afli că „zona sacrală” e aia pe care anatomia populară o numește „noada curului”, și are legătură cu vestigiile dacilor doar dacă vrei matale, cu tot dinadinsul, s-o legi trasă de păr, de viața lor spirituală. Dar asta e doar un fleac. Cu adevărat măreață este indignarea ministerială precum și planurile sale de viitor. „?ê?£i nu ne îngrijim să dăm la o parte dealul ca să vedem ce-i al nostru! De ce? Pentru că e rezervație. Vine muzeul din Cluj și zice «numai noi avem voie să explorăm aici», dar nu poți să dai copacii la o parte. Vine Deva, Consiliul Județean, și zice «eu nu pot să fac drumul pentru că nu am autoritate asupra sitului» și toți au dreptate. (…) O să fac ordine, am înțeles tot ce au spus și o să fac ordine. Anume, peste două săptămâni ne vedem și semnați protocolul între voi, cum spun eu. Înseamnă că, dacă aici e Sarmisegetusa, aici trebuie să fie tot, chiar și muzeul, nu în altă parte, nu trebuie să te duci până la Cluj să vezi. Prima problemă e să dăm dealul la o parte, să vedem, restul e poveste”. De fapt hotărârea lui Diaconu pare că poate să ia proporții cu adevărat „homerice”: „E furia mea ca om și, accidental, ca ministru al Culturii: eu, dacă nu dau dealul ăla la o parte, eu crăp, pocnesc. ?ê?£i am vorbit cu ministrul Mediului, ne-am înțeles, am stabilit un protocol să își ia 10-20 de copaci pe măsură ce săpăm și să îi planteze în altă parte. Așa e regula: câți copaci scoți din rezervație îi plantezi mai încolo. Deci să își mute copacii pas cu pas. ?ê?£i mai era o problemă. Specialiștii spuneau «cât lucrăm aici, nu mai calcă nimeni aici». Am spus pardon, la noi în teatru, la repetiții generale, are acces publicul să ne vadă și cum lucrăm și cum suntem cu pantalonii jos, deci se va lucra, se va săpa și se va vizita în același timp, iar Consiliul Județean va face drumul pentru că spațiul trebuie să fie al lor, că acolo s-a întâmplat să fie Sarmizegetusa”. Ei, asta cu repetițiile și cu pantalonii jos chiar că nu am mai înțeles-o. O avea vreo legătură cu „zona sacrală”? Că oricum ar fi, cu arheologia, sigur nu are nici în clin nici în mânecă.
Să răsturnăm munții!
Asta cu dat munții cu cracii în sus că altfel „crapă, pocnește” domnul ministru sună frumos, sună entuziast și mobilizator. Sună pe dracu! Sună a heirupism comunist de cea mai joasă speță. ?ê?£i demonstrează clar că Mircea Diaconu și toți consilierii săi de specialitate habar nu au cu ce se mănâncă arheologia. Pentru că altfel ar fi aflat că săpăturile arheologice se fac pe îndelete, cu multă atenție și mai ales cu multă inteligență. Iar pentru săparea exhaustivă a întregii zone de locuire din Sarmisegetusa precum și a așezărilor civile din jurul ei, ar trebui să afecteze câteva mii, poate zeci de mii de hectare. O muncă titanică, ce se cere făcute cu mijloace științifice moderne de către colective interdisciplinare. Iar toate astea ar costa un munte de bani, sume imense de care cultura românească nu a avut parte niciodată în ultimii 23 de ani. De unde o să ia ministrul Diaconu acești bani? De nicăieri, pentru că, suntem absolut siguri că, odată plecat din zonă, o să constate că nici nu a „pocnit” și nici nu a „plesnit”. În schimb, și-a mi bifat un punct într-o agendă politică de care, cu siguranță, toată lumea va uita peste câteva săptămâni sau luni. La fel cum vom uită și faptul că Ministerul Culturii a fost condus, o bucată de timp, de către un actor bun de gură dar slab de caracter.
Vasile Surcel
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
