Home Actualitate PDL îi cere lui Ponta să explice de ce s-a răzgândit și...

PDL îi cere lui Ponta să explice de ce s-a răzgândit și vrea să se exploateze aurul de la Roșia Montana

DISTRIBUIŢI

Susținător înfocat din opoziție al mediului înconjurător, alături de soția sa europarlamentarul Daciana Sârbu, premierul Victor Ponta s-a întors cu 180 de grade în chestiunea exploatării miniere de la Roșia Montana. În acest context, PDL i-a cerut ieri premierului Victor Ponta să explice de ce și-a schimbat poziția față de Roșia Montană din octombrie 2011, când a spus că acest proiect va fi în continuare blocat pentru că nu toți politicienii nu pot fi cumpărați, a declarat, ieri, vicepreședintele PDL Sulfina Barbu. Sulfina Barbu a spus, într-o conferință de presă, că Victor Ponta declara, când era în opoziție, în octombrie 2011, că proiectul Roșia Montană va fi în continuare blocat pentru că nu toți politicienii pot fi cumpărați „cum sunt cumpărați alții, din toate partidele". ''Vreau să vă citesc o declarație: 'proiectul Roșia Montană va fi în continuare blocat pentru că nu toți politicienii pot fi cumpărați cum sunt cumpărați alții din toate partidele'. Cine făcea această declarație în octombrie 2011? Domnul Victor Viorel Ponta când era în Opoziție. Astăzi, același domn, care acum este premier, a introdus proiectul Roșia Montană pe lista proiectelor prioritare ale României. PDL îi cere domnului Ponta să ne spună public cine l-a cumpărat și cu cât pentru deblocarea proiectului Roșia Montană? Plecăm de la propria declarație a domnului Victor Ponta. Deci, conform convingerilor domniei sale, dânsul a fost cumpărat pentru a fi de acord cu proiectul Roșia Montană", a spus vicepreședintele PDL, într-o conferință de presă. Ea a spus că Victor Ponta trebuie să explice și de ce a numit la Oficiul Participațiilor Statului și Privatizării în Industrie (OPSPI) un fost director de la Roșia Montană, Gabriel Dumitrașcu, care a condus această companie timp de cinci ani. "Preacinstitul domn Ponta este obligat să explice public ce s-a schimbat din octombrie 2011 și până acum și cum de a ajuns un fost șef la Roșia Montană șef peste OPSPI", a spus Barbu.

Dragoș Stănculescu

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.