Finanțatorul FC Argeș, Cornel Penescu, și fostul director al societății PIC Liviu Făcăleață au fost arestați preventiv, ieri, pentru 29 de zile, de către magistrații Tribunalului Argeș, pentru dare de mită în formă continuată. Ședința de judecată nu a fost publică, ambii inculpați fiind prezenți în sală, însoțiți de avocați. Decizia magistraților nu este definitivă, putånd fi atacată în termen de 24 de ore de la pronunțare, iar recursul urmează să se judece la Curtea de Apel Pitești. Cornel Penescu și Liviu Făcăleață, reținuti de către procurorii anticorupție pentru dare de mită în formă continuată, au fost aduși, marți, la Tribunalul Argeș, cu propunerea de arestare preventivă pe 29 de zile, fiind implicați în dosarul în care fostul arbitru Ionică Serea și arbitrul Marius Martiș, ambii din Focșani, sunt arestați preventiv pentru fapte de corupție. Potrivit DNA, în 2009, Ionică Serea, în calitate de arbitru de fotbal în cadrul Comisiei centrale a arbitrilor – organism al FRF, ar fi primit 21.000 de dolari de la Gheorghe Cornel Penescu, prin intermediul lui Martiș Marius Marian și al lui Făcăleață Liviu Ilie, directorul societății PIC.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















