Consilierul de stat în cadrul Guvernului, Mihai Șeitan, a anunțat, ieri, că pensiile de lux vor fi recalculate. Șeitan a declarat că pensiile speciale, oricåt de mari ar fi ele, vor fi recalculate în concordanță cu noul act normativ al pensiilor. Printre pensiile vizate se află cele din armată, poliție, servicii din magistratură și, cel mai probabil, recalcularea va avea loc în anii 2012-2013.
Consilierul de stat a estimat că circa 200.000 de persoane se vor afla în această situație, iar economiile la buget vor însuma circa 20-30 de milioane de euro anual.
100 de lei, o săptămână de spitalizare
Casa de Asigurări de Sănătate și Ministerul Sănătății analizează modalitatea introducerii sistemului de coplată, iar primele discuții vizează ca orice persoană care merge la medicul de familie să plătească 5 lei, la specialist 10 lei, iar în spital 100 de lei pentru o internare de o săptămånă. Directorul general al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS), Cristian Celea, a spus că scopul coplății nu este doar acela de a aduce venituri suplimentare în sistem, reprezentånd și o modalitate de control. El a mai spus că afirmațiile specialiștilor din Ministerul Finanțelor nu sunt adevărate, întrucåt sănătatea nu a avut niciodată un PIB de peste 4 la sută.
Reprezentanții Ministerului Sănătății și cei ai CNAS au marți o nouă rundă de discuții cu reprezentanții Băncii Mondiale privind pachetul de servicii și introducerea coplății.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















