Nici nu s-a uscat semnătura prezidenţială pe noua Lege a pensiilor, moşită şi moşmondită de echipa guvernamentală socialisto-liberală că, devenit pensionar, fostul revoluţionar Dumitru Dincă a şi ridicat vocea împotriva proaspătului act promulgat. Astfel, ajuns în fruntea unei noi Federaţii Sindicale a Pensionarilor, afiliată la vocala centrală sindicală Cartel ALFA, junele pensionar Dincă şi-a exprimat părerea că ar mai echitabil să existe numai o singură formă de pensie, iar pragul minim de la care ar trebui să se aplice toate procentele de majorare să fie de 500 lei. Mai mult, reprezentantul pensionarilor sindicalizaţi a menţionat că actuala formă de majorare a pensiilor, prevăzută în recentul document promulgat de preşedintele Traian Băsescu, nu-i avantajează pe pensionari, care vor resimţi o ameliorare a pensiilor -peste un an şi jumătate, când mulţi vor fi dispăruţi-. Desigur, acestea sunt numai aprecierile unor pensionari care nu au -înaltele- abilităţi financiare vosganiene.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















