Home Actualitate Peste 1.000 de angajați de mediu vor controla modul în care românii...

Peste 1.000 de angajați de mediu vor controla modul în care românii respectă Legea picnicului, de 1 Mai

DISTRIBUIŢI

Peste o mie de angajați ai autorităților de mediu vor efectua, în perioada 28 aprilie – 1 mai, controale la nivel național în vederea observării modului în care sunt respectate noile prevederi ale Legii picnicului, intrată în

vigoare la finele lunii martie a acestui an, potrivit Ministerului Mediului și Pădurilor (MMP).

Astfel, din cele peste 1.000 de echipe de mediu care vor fi implicate în controale în perioada minivacanței de 1 Mai, mai mult de 460 aparțin Autorității de Mediu, 100 Gărzii Naționale de Mediu, 318 Romsilva și 42 de echipe inspectoratelor teritoriale de regim silvic și vânătoare.

Pe de altă parte, MMP a solicitat Ministerului de Interne, pe baza protocolului de colaborare existent între Garda Națională de Mediu și Inspectoratul General de Poliție și Inspectoratul General de Jandarmerie, să desfășoare împreună activități de control.

Recent, ministrul Mediului și Pădurilor, Attila Korodi, a declarat că România va avea un inventar al zonelor de picnic, iar pe baza acestor informații va fi întocmită o hartă ce se va afla la dispoziția publicului pentru consultare.

Totodată, oficialul a menționat că acțiunile echipelor de control vor urmări, în perioada următoare, mai degrabă modul în care românii știu să curețe de gunoaie zonele în care au organizat un grătar decât locul în care acesta a fost realizat, admițând faptul că, momenta, România duce lipsă de spații suficiente pentru picnic.

Legea picnicului, intrată în vigoare începând cu data de 27 martie 2012, odată cu publicarea în Monitorul Oficial, prevede că pot fi amenajate zone speciale pentru picnic pe domeniul public sau privat al statului sau al unităților administrativ-teritoriale, dotate cu utilități și facilități pentru această activitate și în care aprinderea focului este permisă. Acestea se vor găsi în parcuri și în zonele limitrofe ale pădurilor situate în intravilanul localităților.

Desfășurarea activității de picnic în alte zone decât cele amenajate special va fi interzisă.

Persoanele care merg la picnic nu au voie să spele obiectele folosite în apele din vecinătatea zonei speciale amenajate, să hrănească animalele sălbatice, să distrugă plantele. Oamenii sunt obligați prin lege să arunce deșeurile doar în locurile special amenajate, să aprindă focul doar în locurile special amenajate și să-l supravegheze permanent, să lase locul așa cum l-au găsit, să nu arunce țigări sau chibrituri aprinse în alte locuri decât cele special amenajate, să respecte bunele moravuri.

Nerespectarea prevederilor acestei legi se pedepsește cu amenzi cuprinse între 100 și 5.000 de lei.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.