Peste 100.000 de oameni au participat duminică, în centrul Chișinăului, la o amplă acțiune organizată de Coaliția-Pro-Europeană (CPE) în sprijinul parcursului european al Republicii Moldova.
Piața Marii Adunări Naționale din centrul Chișinăului a fost arhiplină, iar unii participanți au comparat manifestația cu mitingurile organizate în anii 90 ai secolului trecut pentru proclamarea independenței Republicii Moldova. Circulația rutieră a fost blocate în mai multe cartiere centrale ale Chișinăului.
La Adunarea 'Pentru Moldova! Pro Europa!' au participat și principalii politicieni, manifestația fiind deschisă de președintele Nicolae Timofti. 'Integrarea europeană este o șansă pentru a ne reface economia, pentru a îmbunătăți calitatea vieții oamenilor și pentru a clădi o societate care să aibă un sens și o viziune. E vorba și de securitatea noastră colectivă și personală, de circulația liberă a persoanelor și a mărfurilor. E vorba de modernizarea și civilizarea țării noastre', a declarat el, citat de Agerpres.
De asemenea, șeful statului a menționat necesitatea continuării reformelor, recunoscând că Republica Moldova mai are multe de rezolvat, inclusiv combaterea corupției și reducerea sărăciei. 'Avem nevoie, așadar, de un efort consolidat, al tuturor. De implicare în numeroasele proiecte de modernizare care au fost lansate în diverse domenii, cu susținerea partenerilor și prietenilor occidentali'.
El a precizat că Republica Moldova urmează să parafeze în curând Acordul de Asociere la UE. 'Peste trei săptămâni, la Vilnius, vom primi un nou semnal de încredere din partea Uniunii Europene și va trebui să muncim mai mult și cu mai multă încredere pentru a ne alinia la standardele de viață comunitare. Interesul comunității internaționale și al nostru, al tuturor, este ca Republica Moldova să devină o țară prosperă, stabilă și democratică. Sunt sigur că avem puterea să realizăm această misiune pentru noi și pentru viitoarele generații', a declarat Niclae Timofti.
De asemenea, liderii CPE, Vlad Filat, Marian Lupu și Ion Hadârcă au susținut discursuri în favoarea integrării europene a Republicii Moldova, menționând că acesta este principalul obiectiv al Republicii Moldova în prezent, dar și în viitorul previzibil.
Manifestația a fost organizată în contextul în care opoziția comunistă de stânga a inițiat recent așa-numita 'revoluție de catifea' și a anunțat că va organiza o amplă manifestație 'marșul spre Chișinău'. Comuniștii vor să dizolve actualul parlament și să provoace alegeri parlamentare anticipate și au declarat că, dacă vor ajunge la putere, vor opta pentru integrarea țării în uniunea vamală condusă de Rusia.
Republica Moldova urmează să parafeze la summitul Parteneriatului Estic, care se va desfășura la sfârșitul lunii noiembrie la Vilnius, Acordul de asociere cu UE, care îl va cuprinde și pe cel de comerț liber, documente urmând a fi semnate pe parcursul anului 2014.
Mai mulți oficiali ruși, în special vicepremierul Dmitri Rogozin, s-au arătat însă deranjați de procesul de integrare europeană a Republicii Moldova, sugerând că acest fapt va afecta procesul de reglementare a conflictului transnistrean și relațiile comerciale dintre Moscova și Chișinău. La 11 septembrie, Rusia a interzis importul de producție vinicolă moldovenească invocând calitatea acesteia, iar experții și politicieni de la Chișinău califică această decizie drept una politică.
Olga Dumitrescu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















