
Șase din zece deținuți transferați în anul 2009 de la închisori la diferite instanțe din țară au fost citați în procese fictive, Administrația Națională a Penitenciarelor (ANP) denunțând costurile enorme pe care trebuie să le suporte pentru aceste drumuri și propunând schimbări legislative. „Vă pot spune că 60% din numărul persoanelor private de libertate duse la instanță în 2009 au fost acolo pentru procese fictive“, a declarat, ieri, directorul ANP, Ioan Bălă. Acesta a explicat situația, arătând că citarea în procese fictive, pentru hărțuire, este una dintre „armele psihologice“ folosite de deținuți pentru a se intimida unul pe altul. „Dacă un deținut are o problemă cu un altul sau dacă vrea pur și simplu să scape de el dintr-o închisoare face în așa fel încât să fie citat într-un proces în cealaltă parte a țării, iar noi, ANP, suntem obligați să îl transferăm pe cel citat, pentru că are afaceri judiciare acolo“ a precizat Bălă. El a mai spus că, odată ajuns în noua închisoare, la primul termen al procesului deținutul transferat ajunge să constate că reclamantul și-a retras plângerea sau că nu recunoaște să o fi formulat. „După care urmează imediat alta, și alta, și alta, iar noi suntem obligați să procedăm conform legii“, a continuat Bălă. Directorul ANP a spus că principalele două măsuri pentru a contracara acest „adevărat fenomen“ sunt, pe de-o parte, modificarea procedurii de citare, astfel încât procesul să se judece la instanța de executare a reclamatului, nu a petentului, și, pe de altă parte, introducerea tehnicii care să facă posibilă audierea video online. O altă variantă ar fi, potrivit lui Bălă, întărirea instituției judecătorului delegat în penitenciar, care ar putea tria, prin decizii, „o mare parte“ din plângerile nefondate cărora ANP se vede obligată să le dea curs. „Se poate stabili astfel, de exemplu, că cel reclamat nu numai că nu a săvârșit fapta pentru care este chemat în judecată, dar nici măcar nu a ajuns vreodată, în perioada de detenție, în penitenciarul în care se reclamă săvârșirea presupusei infracțiuni“, a explicat Bălă. Potrivit datelor furnizate de ANP pentru ziarul „Curentul“, în prima jumătate a acestui an, numai pe deplasările deținuților la instanțe au fost cheltuite peste 2,5 milioane de lei, în timp ce pe tot parcursul anului trecut deplasările deținuților ne-au costat aproximativ 4 milioane de lei.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















