Directorul general adjunct al Rompetrol, Phil Stephenson, s-a prezentat ieri la Parchetul instantei supreme pentru prima audiere in legatura cu ultimele acuzatii care i-au fost aduse de procurori in dosarul privind activitatea postprivatizare a companiei Petromidia SA.
Procurorii Parchetului Inaltei Curti de Casatie si Justitie au extins cercetarile in dosarul Petromidia, Dinu Patriciu si Phil Stephenson fiind cercetati pentru infractiuni la Legea societatilor comerciale si -manipularea bursei de capital-.
Stephenson sustine ca acuzatiile aduse sunt nedrepte si ca spera ca probele aduse, acte si inscrisuri, sa demonstreze ca toate operatiunile au fost facute cu respectarea legii.
In dosarul respectiv, procurorii au redeschis cercetarile cu privire la Comisia Nationala de Valori Mobiliare si Bursa de Valori Bucuresti, unde sunt cotate actiunile Rompetrol. Astfel, Patriciu si Stephenson sunt cercetati cu privire la prejudiciile care s-ar fi creat incepand de la momentul listarii actiunilor la Bursa de Valori Bucuresti (7 aprilie 2004).
Procurorii sustin ca au date si indicii conform carora actionarul majoritar nu si-a indeplinit obligatiile contractuale privind efectuarea unor investitii tehnologice de 15 milioane de dolari care trebuiau realizate din surse proprii ale cumparatorului sau din surse atrase pe numele sau.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















