
Plafonarea la 15% a despăgubirilor pentru case naționalizate, propusă de Guvernul Ungureanu, nu este o soluție sustenabilă deoarece creează o discriminare clară, dar singura soluție este de eșalonare a plăților "pe un termen important de ani" și de reverificare a multor dosare, spune premierul Ponta.
"Ar fi o discriminare clară între cei care au primit 100% până acum și cei care «domne’, uite astăzi vă dăm doar 15%». Deci, aia nu era o soluție care se putea susține. Pe de altă parte – am spus-o tot timpul în campanie, nu o spun doar după campanie – să afirm că putem da anul acest 8 miliarde de euro ar fi fost o mare minciună și o aberație. Nu se poate pune problema decât de eșalonare pe un termen important de ani și reverificare a multora dintre dosare, pentru că s-au făcut abuzuri și afaceri", a spus Ponta la RTV.
El a susținut că România a plătit deja 4 miliarde euro pentru imobile naționalizate.
Premierul a amintit în acest context că autoritățile au transferat către Fondul Proprietatea, administrat privat, câte 20% din acțiuni la mai multe companii de stat de importantă strategică și a arătat astfel că, în opinia sa, Legea 247/2005, în baza căruia a fost efectuat acest transfer, a fost "cel mai mare rău care puteam să-l facem României", dar care nu mai poate fi soluționat decât printr-o soluție inteligentă de aplicare.
În primăvara acestui an, Guvernul Ungureanu a anunțat că vrea să limiteze la 15% din valoarea reală a bunului despăgubirile care vor fi plătite de stat foștilor proprietari pentru proprietățile naționalizate și să elimine posibilitatea restituirii în natură. De asemenea, plata urma să fie efectuată eșalonat pe o perioadă între 10-12 ani, termenul de depunere a dosarului fiind unul de decădere și stabilit la maximum 90 zile.
Varianta a fost avansată în contextul în care Guvernul a fost obligat de Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) să modifice Legea proprietăților naționalizate, prin stabilirea unui nou sistem de plată a despăgubirilor pentru aceste proprietăți.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















