După ce timp de o săptămână regiunile din estul tării au fost cuprinse de ape, în acest weekend, situaţia se schimbă. Vom avea precipitaţii abundente în Oltenia, Banat, Crişana, Maramureş şi Transilvania. Meteorologii au prognozat în special pentru sâmbătă, instabilitate accentuată a vremii. Specialiştii se aşteapă la averse, descărcări electrice, intensificări puternice ale vântului. Ploile vor avea caracter torenţial. Local vor fi vor fi 20, 25 de litri pe metru pătrat, iar izolat vor fi peste 40, 50 de litri pe metru pătrat. Ne putem aştepta şi la grindină. În Moldova, Dobrogea şi Muntenia, astfel de fenomene se vor manifesta pe arii restrânse. Temperatura maximă va fi cuprinsă între 22 şi 32 de grade, iar cea minimă între 11 şi 21 de grade.
Duminică, instabilitate se menţine. Cerul va fi noros. Vor fi averse şi descărcări electrice, precum şi intensificări de scurtă durată a vântului, în toată ţara. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 24 şi 30 de grade, iar cele minime, între 11 şi 21 de grade. Instabilitatea vremii se va menţine până miercurea vitoare. Hidrologii au atras şi ei atenţia, că din cauza precipitaţiilor abundente, ne putem aştepta la viituri şi torenţi pe râurile mici şi pe versanţi. În vestul ţări pot fi atinse şi chiar depăşite cotele de atenţie.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















