
Dacă nici secretarii de stat nu susțin politica ministerelor în conducerea cărora se află, de la românii de rând nu mai poți avea nicio pretenție! Este cazul secretarului de stat din Ministerul Justiției Katalin Barbara Kibedi, care a acționat în instanță Parchetul pentru a obține anumite drepturi salariale. Ignorând faptul că Ministerul Justiției nu susține acest demers, Kibedi, împreună cu alți 24 de colegi procurori, a hotărât să ceară Tribunalului Oradea anumite drepturi salariale. Magistrații orădeni au hotărât că anhetatorii trebuie să primească suma de 615.958 RON, din care 27.848 RON i-au revenit chiar secretarului de stat.
Secretarul de stat în Ministerul Justiției, Katalin Barbara Kibedi, care a fost numită și ordonator de credite în această instituție, a acționat Parchetul în instanță pentru a cere drepturi salariale, deși politica ministerului era declarată ca fiind împotriva acestor drepturi.
Katalin Kibedi, secretar de stat, a fost numită în funcția de ordonator de credite în anul 2005 de către Monica Macovei, fost ministru al justiției, și menținută în scaun și de "justițiarul" Tudor Chiuariu. Secretarul de stat este de fapt magistrat, mai precis procuror, iar în această calitate, deși avea delegație în mai sus menționata funcție, a acționat în instanță în 2006, Parchetul Înaltei Curți de Casație și Justiție, Ministerul Public. Alături de încă 14 colegi procurori, ea a cerut Tribunalului Oradea să i se acorde 30%, respectiv 40% din indemnizația salarială pentru activitatea specializată de combatere a infracțiunilor de corupție. Numai că acești anchetatori nu erau specializați în corupție, fapt susținut și de cererea lor de chemare în judecată unde argumenteau că această indemnizație, deși este pentru cei care se ocupă de combaterea infracțiunilor de corupție, a fost acordată și procurorilor DIICOT, din cauza legiuitorului care nu a specificat clar acest aspect. În ceea ce o privește pe secreteraul de stat Katalin Kibedi, aceasta a uitat atât unde este delegată, respectiv MJ, cât și de calitatea de ordonator de credite și de faptul că politica declarată a Ministerului Justiției era împotriva acordării acestor drepturi. Motiv pentru care a cerut și ea judecătorilor aceste drepturi. Cum era de așteptat Tribunalul Oradea a decis în septembrie 2006, definitiv, deci executoriu, că cei 24 în frunte cu secretarul de stat au câștig de cauză, astfel că instanța a cerut Ministerului Public să le plătească drepturile salariale, adică 615.958 RON în total. Iar Kibedi a încasat din aceasta sumă 27.848 RON.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















