
Crăcănat șantaliu peste toată țara, amantlâcul politic numit USL, care leagă Partidul Social Democrat de Partidul Național Liberal, a început, deja, să crape din încheieturi și să fâsâie prin toate găurile posibile. Ori de câte ori se trezesc cu vreun microfon în față, Victor Ponta și Crin Antonescu nu mai ostenesc să ne asigure, de fațadă, că dragostea împotriva firii care leagă cele două partide ar fi nemaipomenit de solidă și profundă. Dar, dincolo de sticla micilor ecrane și mai ales departe de ochii electoratului care i-a trimis, cu ghiotura și la grămadă în Parlamentul României, subalternii celor doi își dau la gioale, pe sub masă, implicați într-un veritabil „jihad” al vorbelor goale, în care argumentul suprem este „ba a mătii”. Iar în ultimul timp, câmpul de luptă a acestui război penibil s-a mutat în ograda serviciilor secrete. Devenit un soi de anexă a Conservatorilor conduși din umbră de către Dan „Felix” Voiculescu, cel care le-a și pus la dispoziție „Antenele” , liberalii l-au scos la înaintare pe Sorin Roșca Stănescu, fostul ziarist mutat cu cu arme și bagaje, în trustul „Intact” În paralel, PSD-ul, doritor să-și pună la punct propriul „vector de imagine” l-a aruncat în luptă pe Sebastian Ghiță, micul „mogul” care păstorește postul de televiziune numit pompos, „România TV” sau mai pe scurt „RTv” , adică „reteveiul mediatic” cu care, în numele libertății de exprimare, PSD-ul îi altoiește „drăgăstos” pe aliații PNL-iști.
Despre frânghie în casa spânzuratului
Cel care a aruncat primul cu piatra a fost actualul senator liberal Sorin Roșca Stănescu. Invitat la o emisiune televizată, el s-a apucat să vorbească despre frânghie în casa spânzuratului. Uitând, probabil, că Dan Voiculescu, actualul său șef din umbră, a fost deja „înnobilat” de justiția care i-a acordat titlul de colaborator al Securității, în rang de „mare turnător”, precum și propriul său trecut, din vremea în care semna cu numele conspirativ „Deleanu”, proaspătul liberal Roșca, l-a acuzat pe deputatul PSD Sebastian Ghiță că „este ofițer acoperit”. După care el s-a adresat direct Premierului: „Îi amintesc domnului Ponta că Sebastian Ghiță nu vine din neant, el nu a fost parașutat așa pur și simplu în lumea media și a devenit mare patron de trust media venind din neant. Domnia sa vine direct din generalul Zamfir din Serviciul Român de Informații. Iar toate afacerile pe care domnul Ghiță le-a făcut și din care și-a construit un imperiu financiar și, iată, un mic imperiu media acum, vin din afaceri făcute cu statul, prin intermediul SRI. Deci această relație trebuie demantelată. Îmi asum toate aceste lucruri și toate aceste lucruri trebuie demantelate”. De fapt, acest îndemn adresat primului-ministru, precum și asocierea lui cu Ghiță avea o țintă clară: Roșca Stănescu i-a cerut lui Victor Ponta, de la obraz, să ia atitudine și să reacționeze în situațiile în care televiziunea lui Ghiță (România TV) încearcă „să lovească la vârful PNL”. Probabil că el avea în vedere știrile, ce-i drept neconfirmate, că Mariana Câmpeanu, ministrul liberal al Muncii, ar fi acuzată de corupție într-un dosar al DNA dar cea preluată de pe un site, conform căreia procurorii îl au în vizor pe președintele PNL, Crin Antonescu în dosarul privitor la dispariția lui Codruț Marta.
Cine zice, ăla este
Reacția lui Sebastian Ghiță nu s-a lăsat prea mult așteptată: „Sorin Roșca Stănescu rămâne un om duplicitar care folosește metode securiste. Nu știu exact raporturile sale cu securitatea ceaușistă, dar obiceiurile sale sunt aceleași. Atacul sau la adresa serviciilor de informații românesti este de factură sovietică și a apărut într-o săptămână în care trustul lui Voiculescu ataca și el serviciile de informații ale României, iar un fost ofițer al Securitatii, cunoscut colaborator al firmelor de gaze din Rusia, atacă în emisiuni plătite eforturile României în domeniul exploatării gazelor de șist și acuză și el SRI și SIE”. Războiul vorbelor, a continuat apoi, printr-o replică oferită de liberalul Roșca Stănescu: „Nu știu de unde a apărut această afirmație ciudată, despre mine s-a mai spus că aș fi agentul rușilor (…) Eu vă spun sincer că dincolo de faptul că nu văd nicio legătură între mine și serviciul secret de la Moscova și nici cu fostele servicii sovietice, decât eventual că tatăl meu a fost asasinat de comuniști.” Iar pentru că, după cum se știe, cea mai bună apărare este atacul Sorin Roșca Stănescu i-a dat-o lui Ghiță „cu manta” după cum a zis la un moment dat Marian Vanghele și a povestit că Sebastian Ghiță a fost racolat de către „generalul adjunct al SRI Gioni Popescu” motiv pentru care el a și avertizat asupra posibilei incompatibilități a lui Ghiță care, acum, este membru al Comisiei parlamentare de control asupra SRI. Sau, direct pe limba lui Roșca: „Am vorbit despre posibilitatea ce i s-a creat dlui Ghiță, modul în care a fost dirijat pentru a face o avere fabuloasă din afaceri IT cu statul, inclusiv din afaceri IT cu SRI și cu alte servicii secrete. Foarte interesant de văzut dacă nu cumva acest domn intră într-o relație de incompatibilitate, fiind și în Comisia de supraveghere SRI, ocupându-se și cu afaceri de acest fel. Întâi a fost racolat, apoi a făcut bani. Nu e un fapt atât de neobișnuit, de cazuri de personalități ilustre racolate direct de generali sau șefi de servicii.”
Crin, consiliat de Măgureanu și Harnagea
În scurt timp, deputatul PSD Sebastian Ghiță,a mutat tirul asupra lui Crin Antonescu, pe care l-a acuzat că îi are drept consilieri pe foștii directori ai SRI și SIE, adică Virgil Măgureanu și Cătălin Harnagea: „Este grav faptul că, atunci când niște jurnaliști de la RTV exprimă un punct de vedere față de Antonescu, agenți dovediți ai fostei Securități ceaușiste -Sorin Roșca Stănescu și Dan Voiculescu, sar să îl apere pe cel care este consiliat de Măgureanu și de Harnagea”.
Rămas parcă fără vorbe în gât ori dând semn că, în ziua cu pricina, i-ar fi căzut în cap o ediție neomologată a Dex-ul în cap, Roșca s-a apucat să inventeze un cuvânt pe cât de ciudat pe atât de inexistent în lingvistica oficială: „Cred că argumentele domnului Ghiță sunt echivalente cu acuzațiile pe care i le-a adus domnului Antonescu, cum că ar fi implicat în afacerea Marta, sunt simple văzduhisme. Mi-e foarte greu să intru în logica unui personaj abulic”. „Văzduhisme” sau nu, toate aceste schimburi de replici acide, par să arate că miza adevărată a acestui război al vorbelor pe Antena 3 îl duce împotriva României TV ar putea fi controlul asupra serviciilor de informații. Sau după cum afirmă anumiți analiști acest conflict ar putea fi „decriptat” prin prisma faptului că, în noul Guvern Ponta, PNL a rămas și fără direcția de informații a Ministerului de Interne și fără structura informativă a Ministerului Apărării. Deși Ministerul de Interne este condus de liberalul Radu Stroe, direcția de informații este controlată de premier, personal, care-i numește șeful și-l poate demite. Sau altfel spus, miza reală este controlul asupra serviciilor secrete.
SRI vorbește de incompatibilități
După audierea sa la Comisia parlamentară de control, George Maior, directorul SRI, a declarat, că nicio incompatibilitate legată de activitatea SRI în raport cu parlamentarii sau cu reprezentanți ai puterii judecătorești: „Precizez foarte clar că nu exist nici o incompatibilitate legată de activitatea Serviciului în raport cu membrii Parlamentului sau cu cealaltă zona importantă a unei puteri din stat, mă refer la puterea judecătoreasca. Acest lucru este o declarație fermă a conducerii Serviciului, pe care am făcut-o în cadrul Comisiei, răspunzând unor întrebari punctuale legate de anumite discuții care au avut loc în mass-media sau afirmații ale unor politicieni, afirmații pe care le consider fie interesate, fie gratuite, fie emise în necunoștință de cauză.” Iar privitor la declarația făcută de către deputatul Sebastian Ghiță, membru al comisiei, potrivit căreia un trust de presă ar influența serviciile române de informații, Maior a precizat că nu vrea să comenteze declarații legate de activitățile trusturilor de presă: „Eu comentez declarații ale unor politicieni care au vizat SRI în relațiile sale cu membrii ai Parlamentului și am spus că nu există nicio incompatibilitate din acest punct de vedere. Acest lucru ține de esența criteriilor stricte de legalitate sub care ne desfășurăm activitatea.”
Vasile Surcel
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















