Ponta, în delir psihedelic, plânge de mila UDMR, împins din spate de Iliescu

„Băsescu este nazist bolșevic!“ – oximoronul îi aparține neprețuitului Victor Ponta, extrem de relaxat la nivel intelectual, pånă la deranj mintal total, ca de obicei. „Traian Băsescu și premierul Ungariei, Viktor Orban, au în comun valori „bolșevice, fasciste sau naziste“, dar și o strategie comună pentru divizarea comunității maghiare din Romånia și slăbirea UDMR“ – mai pretinde Ponta. Aflat în vizită de lucru, în teritoriu, cum zic ei, liderii de parodie ai PSD, Victor Ponta și Adrian Năstase, s-au întrebuințat intens pentru a-și veșteji inamicii politici, dedicandu-și în principal forțele, ca de obicei, lui Traian Băsescu, veșnica lor obsesie. Ponta s-a depășit însă pe sine însuși, la Pitești, în fieful baronetului Nicolescu, cu un discurs halucinant în care amesteca imprecația la adresa președintelui cu rudimente de „analiză ideologică“, de o stupiditate deconcertantă. Scăpat din hățuri de mentorul său, Adrian Năstase, micul Titulescu a devenit micul Nătăflescu, capabil din două vorbe să se trimită în derizoriu pe sine însuși cu partid cu tot.
Oximoronul este de regulă apanajul literaților, ca figură de stil ce poate sublinia printr-o ironie subtilă un adevăr usturător sub forma asocierii paradoxale a doi termeni contradictorii. E greu de suspectat Ponta că ar recurge la formulări oximoronice din excesivă capacitate stilistică. Tăcerea ar fi mult mai elocventă pentru el – iată un exemplu de oximoron care i s-ar potrivi celui numit deja Tonta, din ce în ce mai des, inclusiv în propriul partid.
A alătura și a așeza semnul egalității între bolșevism și nazism înseamnă fie să fii ușor cretin, cazul petit Titulesco, fie să fii extrem de deștept și să ai cunoștințe foarte avansate de istorie politică, să cunoști câte ceva despre Societatea Thule, Societatea Teosofică a lui Blavatski, ritualuri masonice tainice și căi de comunicare ce țin de tainele unor neelucidate combinații între vectori și agenți evrei ai capitalului mondial – de tipul lui Leiba Bronstein, aka Troțki, primul șef al Armatei Roșii aterizat pe capul rușilor, via Germania, plecat tocmai din Brooklin, cu bani la teșcherea provenind de la bănci evreiești de pe solul american și ajutat de logistica germană, culmea, în deplasarea sa către Rusia.
Este evident pentru oricine deja că Ponta nu se află în zona de cunoaștere ce-și poate permite analiza punctelor de contact ezoterice dintre național-socialism și socialismul internaționalist – numit comunism. Ponta a crescut pe marginea pistelor de raliu auto, iar bibliotecile nu s-au aflat pe ruta sa existențială. Cineva îi pune din când în când vorbe în gură, cam alandala, el le amestecă și le scuipă și iese câte un haloimăs de toată frumusețea. Ponta a ținut de exemplu să precizeze la Pitești că presupusele acțiuni desfășurate de Băsescu și de premierul ungar Viktor Orban, de așa-zisă destructurare a UDMR, ar face parte dintr-o „strategie împotriva României și a intereselor României, pentru a slăbi UDMR în așa fel încât să nu mai fie reprezentat în Parlament. Au în comun niște valori bolșevice sau fasciste sau naziste, tot acolo“.
Așadar, pentru Ponta, care varsă lacrimi de crocodil pentru UDMR, o strategie de eliminare a UDMR din Parlament – admițând că ar exista vreuna –  ar fi o strategie împotriva intereselor României! Parcă se simte din fundal isteria lui Tataia Ilici, adevăratul fondator și susținător din umbră al UDMR, organizație înființată în data de 25 decembrie 1989, imediat ce Iliescu și-a anunțat stăpânii că a trecut la lichidarea familiei Ceaușescu, familia care l-a crescut ca pe un copil adoptiv.

UDMR-ul – ONG-ul de suflet al lui Ion Iliescu

UDMR-ul a fost una dintre creațiile de suflet ale lui Iliescu, o organizație care a fost inițial un fel de aripă maghiară a FSN-FDSN-PDSR-PSD, tot astfel cum PRM a fost dintotdeauna o anexă a aceluiași nucleu dominat și controlat de Ion Iliescu. Adevăratul fondator al UDMR a fost Iliescu, baza organizației fiind stabilită încă din primul „document“ al Frontului, în care Iliescu anunța drepturi speciale pentru minoritatea maghiară.
Pe fond, PRM nu a fost un partid în adevăratul sens al cuvântului, ca și UDMR-ul care este, de fapt, un ONG cu un singur obiect de activitate – opoziția față de instituția Statului Român, așa cum PRM-ul, creat tot de Iliescu în oglinda UDMR, a fost mai degrabă o asociație de locatari ușor decerebrați ai „sentimentului românesc“ cuplați la viziunea excentrică, și definită de umorile personale, a unui singur personaj, care s-a dovedit a fi, la rândul său, nimic altceva decât extensia politică a „cârpei kaghebiste“ Ion Iliescu.
Grupul revistei „România Mare“ și-a asumat explicit atacarea și desființarea grobiană a oricărei forme de Opoziție politică față de FSN. Ulterior, Alianța Civică, moșită de Mihnea Berindei, agent cu acte în regulă, a preluat aceeași misiune – fărâmițarea oricărei forme de agregare ideologică venită dinspre moștenitorii „partidelor istorice“. UDMR-ul, ca și PRM-ul, a servit necontenit cartelului roșu, iar șobolanul rozaliu, Viorel Hrebenciuc, a fost principalul „negociator“ cu colegii săi unguri, cărora le-a acordat până la sațietate tot ce le-au dorit mușchii lor, cu delegație direct de la Ion Iliescu. Singura temă perpetuă a UDMR de la fondare până astăzi a fost tema autonomiei, fie ea colectivă, etnică   ori teritorială, temă ce pune în discuție un proces de înaintare și edificare a unei noi frontiere. În cazul României, este vorba de procesul de constituire a unei frontiere maghiare interne, situație ce implică enclavizarea și secesiunea minorității maghiare, respectiv expansiunea frontierei ungare în interiorul teritoriului României.
Budapesta, pe parcursul relațiilor diplomatice cu Bucureștiul, subînțelegea UDMR ca partener cu rang egal la masa tratativelor, deoarece UDMR-ul este considerat reprezentantul unic și legitim al minorității maghiare. În această calitate, UDMR avea pretenția de a îndeplini rolul unui fel de mediator între guvernele român și ungar, între forțele politice din Ungaria și din România.
Acest punct de vedere, ce pretinde statutul de partener egal al UDMR sau de a treia parte într-un acord între două state, a apărut constant și în pozițiile unor lideri politici din Ungaria, inclusiv la Viktor Orban, care afirma cu ani în urmă că „este important ca guvernul român să trateze cu UDMR ca reprezentant legitim al maghiarimii“ – viziune semnificativă deoarece arată că UDMR-ul a fost impus ca partener statal și ca subiect politic, ceea ce implică definirea UDMR ca națiune asociată/co-națiune, adică alcătuitoare de stat, și care își pretinde autonomia în această calitate.
Încă din mai 1991, de la Congresul al doilea al UDMR, a fost pusă în circulație definirea ca partener statal a minorității maghiare, în Principiile de bază ale programului UDMR: „Maghiarimea din România… ca și comunitate se consideră pe sine ca factor participant la formarea statului, subiect politic de sine stătător și, ca atare, partener egal cu națiunea – poporul majoritar“. În iulie 1992, în Memorandumul lui Csapo Jozsef, autorul proiectului autodeterminării, la definiția grupului etnic maghiar se precizează: „grupul etnic maghiar din România reprezintă o parte a națiunii ungare și, în calitate de subiect politic, este un factor constitutiv al statului, care dispune de autonomie“.
În februarie 1993, guvernul maghiar declara că sprijină punctul de vedere al UDMR, iar în mai 1995, Congresul al IV-lea al UDMR întărea și completa astfel definiția minorității maghiare: „Maghiarii, constituind o comunitate autohtonă, se consideră factor constitutiv în stat, subiect politic de sine stătător, și ca atare, partener egal al națiunii române. În ceea ce privește limba, etnia, conștiinta identității, cultura și tradițiile proprii, comunitatea maghiară este parte organică a națiunii maghiare“.
Din această dublă ipostază – pe de o parte minoritatea maghiară este factor constitutiv al statului român și pe de alta ea este parte organică a națiunii maghiare – rezultă indirect că România este parte a Ungariei! Pretenție absurdă, evident, dar pentru același motiv UDMR a cerut – și a obținut, începând cu „negociatorul“ Hrebenciuc, cu ani în urmă – folosirea limbii maghiare, alături de limba română, în instituțiile oficiale ale statului, cum ar fi Universitatea, sau în consiliile județene.
Deși liderii UDMR au negat sistematic, în public, determinanta etnică a autonomiei, ei au invocat totuși în temei etnic drepturi în plus, adică privilegii. Gyorgy Frunda declara de exemplu că „UDMR nu urmărește o autonomie pe baze etnice, ci asigurarea de drepturi în plus acolo unde maghiarimea trăiește într-un anumit procent“, enunțând astfel ideea-pivot a elitei politice maghiare, după care ungurii trebuie să beneficieze de un statut special, privilegiat față de națiunile „inferioare“, cărora li se consimte formal rolul de partener.
Privilegiul de a fi maghiar a fost întărit printr-o serie de măsuri cu caracter economic, maghiarii dispunând de instituții bine organizate ce se preocupă exclusiv de bunăstarea membrilor etniei.
Ideea comunității superioare, făuritoare de civilizație în „bazinul carpatic“, samavolnic ținută sub tutelă, apare constant în presa de limbă maghiară: „Din 16 decembrie 1989, în Transilvania și Partium a încetat orice motiv legal pentru ca noi să fim ținuți sub tutelă… înaintașii noștri au trăit în aceste ținuturi din 896 până în 1920 ca națiuni autonome. Ca urmare a investițiilor lor pe aceste meleaguri, în Ardeal și în Partium au luat ființă sate, orașe, a înflorit agricultura, industria, comerțul… este legitimă pretenția comunității etnice maghiare din Ardeal și Partium să i se restituie statutul de drept, dobândit de-a lungul istoriei… Noi, maghiarii din Ardeal și Partium, avem documente scrise care dovedesc că timp de 1000 de ani pe aceste teritorii am fost națiune, acesta este statutul nostru de drept“. Pe acest concept, de națiune dezvoltată separat, în afara societății românești, și-a întemeiat UDMR-ul ideea că România nu este stat național, ci o societate plurinațională în care grupul etnic maghiar reprezintă o societate distinctă, cu drept de organizare propriu și autonom față de instituțiile statului. Mai mult, după cum reiese din autodefinirea ca subiect politic, atribut propriu statelor, UDMR râvnește calitatea de autoritate statală autonomă, rezultatul purtând titlul de secesiune și implicând redesenarea frontierei interne.
Așadar, temerile lui Ponta că Băsescu ar putea „submina“ UDMR reflectă pe de o parte pe deplin ecoul din umbră al bolșevicului Ion Iliescu, cel care a crescut paternal UDMR-ul la sânul său, dar pe de altă parte configurează profilul unui lider de partid – PSD – cu totul dedicat susținerii agregatului antiromânesc profund al rețelei UDMR.
Cu sau fără voie, gura idiotului adevăr grăiește. La Pitești, fără voie, Ponta a devoalat substanța ideologică profund antiromânească a partidului său, în care a fost instalat pe scaun, pe post de maimuțoi, de către sinistrul criminal cu mâinile roșii de sânge de români, Tataia Ilici.George Roncea