Popii lui Daniel își elimină concurența de pe piața cimitirelor

Viața este cu adevărat neprețuită. Însă doar cei care au avut un deces în familie au ocazie să afle, prin propria lor experiență nemijlocită, că nici moartea nu este mai ieftină. De fapt, la noi, moartea a fost și a rămas o veritabilă „fabrică de bani“, o afacere deosebit de profitabilă, care funcționează non-stop. Iar „ultimul venit“ în acest domeniu, este biserica însăși care, prin reprezentanții de vârf ai ierarhiei ecleziastice au declanșat un război înverșunat împotriva cimitirelor private. Poporul însuși, așa bisericos cum ni se prezintă el cu orice ocazie, spune că „popa jupoaie zece piei, și de pe vii și de pe morți“. Iar foarte mult timp, popii chiar au deținut „monopolul“ asupra morții. „Monopol“ absolut de care, de la un timp încoace, sunt pe cale să-l piardă, odată cu apariția cimitirelor particulare. Motiv pentru care, în urmă cu un an, Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a emis „Hotărârea nr. 943 din 17 februarie 2012, privind necesitatea aprobării unor modificări și completări la Regulamentul pentru organizarea și funcționărea cimitirelor parohiale și mănăstirești din cuprinsul eparhiilor Bisericii Ortodoxe Române“. Un nume lung și complicat, în spatele căruia se ascunde, în cuvinte alese și meșteșugite, dorința de a-și recăpăta poziția de „lider“ al domeniului. La fel ca orice act oficial și această înaltă „Hotărâre“ eclesiastică începe cu un soi de „expunere de motive“: „Având în vedere utilitatea și necesitatea înființării Sectorului (Departamentului) cimitire, monumente și servicii funerare, în cadrul Administrației eparhiale, având ca scop creșterea numărului cimitirelor și mai buna administrare și întreținere a cimitirelor eparhiale, parohiale și mănăstirești, a monumentelor funerare din cuprinsul acestora, asigurarea de servicii funerare adecvate, precum și asistența religioasă din cimitire a familiilor îndoliate.
Constatând că la nivelul admi­nistrațiilor publice locale există, mai ales în mediul urban, un număr mare de cimitire, pentru care unele eparhii au încheiat protocoale de cooperare în scopul asigurării personalului clerical necesar oficierii de servicii religioase și pentru oprirea activităților ilicite desfășurate de unii preoți pe teritoriul acestora.“ Așadar, ni se dă de înțeles că, pentru ca drumul către cele veșnice să fie cât mai lin, popii trebuie să-și organizeze o structură birocratică proprie. Asta nu ar fi mare lucru: la un moment dat sfințitele fețe bisericești au dorit să aibă și dreptul de a-și organiza propriile lor sindicate. Așa că un „Sector“specializat, dedicat „managerierii“ drumului spre locul de odihnă veșnică „de unde a fugit toată durerea“, pare a fi de la sine înțeles. Ambalate în alte cuvinte pline de „miez“ economic, restul paragrafelor „Hotărârii“ descriu un întreg organism birocratic, despre a cărui existență, Sfintele Evanghelii nu pomenesc, cu siguranță, absolut nici un cuvințel: „Sectorul va avea relații de colaborare cu celelalte sectoare ale Administrației și Cancelariei eparhiale (Sectorul administrativ-bisericesc; Sectorul economic-financiar; Sectorul patrimoniu și construcții bisericești; Sectorul Exarhat; Sectorul control financiar și audit intern; Oficiul canonico-juridic)“. Dar și că, „Sectorul va avea relații de cooperare cu reprezentanții autorităților locale (primării, consilii locale etc.) și cu societăți comerciale, în condițiile prevăzute de Statutul pentru organizarea și funcționarea Bisericii Ortodoxe Române, de
regulamentele bisericești sau stabilite de organismele eparhiale“. Oficial, România este un stat laic.  Iar pentru că „puterea lumească“ trebuie cumva pusă la punct, „Hotărârea“ Sfântului Sinod menționează și că: „În scopul sprijinirii eparhiilor și unităților bisericești, Cancelaria Sfântului Sinod va elabora un GHID (ÎNDRUMĂTOR) privind tipurile de încălcări de către autoritățile publice locale sau terți a drepturilor unităților de cult asupra cimitirelor bisericești, precum și măsurile care trebuie luate, în conformitate cu hotărârile Sfântului Sinod și prevederile legale în vigoare“. Dar, dincolo de aceste aspecte, care par a aparține mai curând unei structuri strict birocratice, mai există unul care „developează“ dorința de păstrare a „monopolului“ asupra vieții de apoi. Astfel, la art 7 se menționează: „Centrele eparhiale vor continua demersurile la autoritățile locale în drept pentru anularea certificatelor de urbanism eliberate pentru amenajarea cimitirelor private“. Cimitirele private sunt, așa cum le spune și numele, niște „afaceri private“. Iar un certificat de urbanism nu este chiar o bagatelă care să poată fi anulată peste noapte.

O interdicție venită „de sus“

Am trecut prin această încâlceală birocratico-ecleziastică după ce o televiziune a demonstrat, prin intermediul unei înregistrări cu camera ascunsă, că un preot din Moldova a declarat că superiorii lui ierarhici îi interzic să oficieze o înmormântare într-un cimitir particular. ?ê?£i pentru că o asemenea interdicție părea greu de înțeles, ne-am adresat Biroului de presă al Patriarhiei de unde am sperat că vom obține o negare a acelei interdicții. La început am purtat o scurtă discuție cu părintele Constantin Stoica, Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române. Iar pentru ca lucrurile să fie cât mai clare, sfinția sa ne-a oferit un set de precizări menite să clarifice situația. Precizări care, cu dragoste creștinească, porneau prin a acuza presa, din start, de rea intenție: „ Întrucât în presa laică au apărut articole prin care se promovează interesele unor întreprinzători privați de a înființa și administra cimitire particulare, Patriarhia Română face următoarele precizări“. Să fie primit părinte, dar să știți că nu promovăm interesele nimănui.
Puse cap la cap, aceste precizări par a fi mai curând un fragment de rechizitoriu, împănat cu numere și paragrafe de legi, care ar demonstra, până la urmă, că biserica are, într-adevăr, dreptul de a cere, într-un fel sau altul, desființarea cimitirelor particulare. În acest context este invocat faptul că „Regimul juridic al libertății religioase și al cultelor este reglementat prin Legea 489/2006, care, la art. 28, prevede că: „(1) Unitățile locale ale cultelor pot avea și întreține, singure sau în asociere cu alte culte, cimitire confesionale pentru credincioșii lor. Cimitirele confesionale se administrează potrivit regulamentelor cultului deținător. Identitatea confesională a cimitirelor istorice este protejată de lege.“ Dar și că „autoritățile administrației publice locale au obligația de a înființa cimitire comunale și orășenești în fiecare localitate (alin. 4). Cimitirele comunale sau orășenești se organizează astfel încât să aibă sectoare corespunzătoare pentru fiecare cult recunoscut, la cererea cultelor ce funcționează în localitatea respectivă (alin. 5)“. Păi asta este o situație foarte clară, știută de toată lumea. Dar nu face nici un fel de referire la cimitirele particulare. „Precizările „ Biroului de Presă al Patriarhiei mai menționează și că prin art. 4 al Ordinului nr. 261/1982 al Ministrului Sănătății, în vigoare, se stabilește în mod evident dreptul exclusiv al administrațiilor publice și al unităților de cult de a administra cimitire. ?ê?£i asta este adevărat, dar hai să fim serioși: emis în anul 1982, în plin regim comunist, acest act normativ nu avea cum să facă vreo referire la orice soi de activitate „particulară“. La un moment dat, convins fiind că apăram cine știe ce interese oculte ale vreunui proprietar de cimitir particular, părintele Stroica a spus: „Cu cât mai mult ne atacați, cu atât mai mult se apropie poporul de biserică“. Da părinte, așa o fi. Dar tot „poporul“ este cel care spune: „Să faci ceea ce spune popa, și nu ce face popa.“.

Ce urmărește BOR? Profitul!
Interesul BOR pentru locurile de veci nu este creștinesc, așa cum s-ar crede, ci unul pur economic. Aceasta deoarece cimitirele sunt o afacere extrem de bănoasă, în condițiile în care estimările indică sume ce depășesc 100 milioane de euro anual ținând cont de faptul că în România mor în fiecare an  aproximativ 250.000 de oameni. Pentru necunoscători trebuie precizat că nu doar parcelele dintr-un cimitir produc bani, ci și serviciile adiacente (firmele de pompe funebre, restaurantele care organizează parastase, etc). Pentru a se apăra, conducerea BOR  lasă de înțeles că prin Hotărârea respectivă vrea să pună capăt „mafiei cimitirelor“. În realitate, însă lucrurile altfel: biserica va acapara felia de afacere deținută de investitorii privați și va putea stabili după bunul plac prețurile pe această piață extrem de profitabilă. În final trebuie menționat că încă din 2010, Patriarhia a pus pe picioare mai multe tipuri de afaceri, printre care o firmă de servicii funerare cu prețuri mai mari decât la privați („Chivotul Mare“), o spălătorie ecologică („Bob de Rouă“), o agenție de turism care organizează pelerinaje („Basilica Travel“), dar și un Centru de presă („Basilica“) – de fapt o societate privată  care coordonează activitatea media a Patriarhiei (Televiziunea și Radioul Trinitas, publicația Lumina și agenția de știri Basilica).
Conform datelor declarate la Ministerul Finanțelor Publice, în anul 2011, Patriarhia Română a realizat un profit net de aproape 6.400.000 euro. De altfel, numai „Basillica Travel“ și-a triplat profitul în 2011 comparativ cu anul precedent, ajungând la unul de aproape 10.000 de euro. La fel de bine au mers în anul 2011 afacerile și pentru Arhiepiscopia Bucureștilor, aceasta obținând un profit de peste 267.000 euro. Mircea Florescu

Vasile Surcel