Executivul a adoptat, în ședința de marți, o hotărâre de guvern care stabilește standardele de referință și indicatorii de performanță pentru evaluarea și asigurarea calității în învățământul preuniversitar, atât de stat, cât și particular.
Conform noului act normativ, instituțiile de învățământ vor fi obligate să comunice sistematic cu părinții și cu ceilalți beneficiari de învățământ din comunitate. De asemenea, instituțiile școlare vor trebui să implementeze programe și să ia măsuri de diminuare a violenței în școală, precum și să demonstreze, la un interval de 3 ani, că au înregistrat progrese în ceea ce privește amenajarea, dotarea și întreținerea spațiilor școlare.
Totodată, personalul școlii, beneficiarii educației și, după caz, părinții, trebuie să se implice în mod sistematic în campaniile de prevenire a comportamentelor dăunătoare sănătății. De asemenea, fiecare cadru didactic va descrie, pentru fiecare grupă/clasă și elev/student, punctele tari și cele slabe privind realizarea obiectivelor curriculare.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















