Chiar daca nu a obtinut inca toate aprobarile necesare inceperii exploatarii celui mai mare zacamant aurifer din Europa, compania canadiana Rosia Montana Gold Corporation continua sa plateasca sute de mii de dolari pentru a cumpara proprietatile motilor din zona respectiva. Doar in ultimele zile, compania a platit peste 325.000 de dolari proprietarilor de imobile din comuna. Procesul de cumparare a unui nou lot de proprietati a inceput inca de la primele ore ale zilei de luni, cand zeci de persoane au venit la sediul companiei, pentru a semna contractele finale de vanzare a proprietatilor si pentru a primi banii. Autentificarea actelor de proprietate de catre notar a durat destul de mult, in special datorita vechimii documentelor, unele dintre acestea datand din perioada Imperiului Austro-Ungar, fiind scrise in germana sau in maghiara. Multi au preferat sa primeasca banii -cash-, chiar daca -s-au obosit- sa numere miliarde de lei, motivul principal fiind ca au de platit sume in bani pentru noile locuinte ori pentru ca nu au incredere in banci.
Miliarde carate cu plasa
Cei care au ales sa vanda imobilele companiei au putut sa primeasca banii intr-o singura rata sau doar jumatate din suma. Contractul de vanzare-cumparare prevede ca in cazul in care incaseaza toti banii, proprietarul paraseste imobilul, iar daca aleg sa primeasca doar 50% din bani, pot sa ramana in case pana la gasirea altei locuinte, urmand ca diferenta sa o incaseze dupa ce se vor muta. De asemenea, Rosia Montana Gold Corporation are obligatia sa asigure transportul bunurilor la noua locuinta.
Luni, 13 familii au incasat intre 6.000 si 65.000 de dolari. Banii au fost platiti in lei, la cursul zilei, si au fost adusi in Rosia Montana cu o masina speciala pentru transportul valorilor. Fiecare -miliardar- si-a carat banii cu ce a putut. Ingreunati de celebrele sacose dungate din rafie cu care se facea micul trafic in Ungaria si Turcia pana la plase si pungi din plastic, fostii proprietari s-au indreptat in graba spre autoturisme. Unii dintre ei au recunoscut ca banii ii vor folosi pentru cumpararea unei noi locuinte, iar diferenta o vor pastra in banca pentru -zile negre-. Despre altii, oamenii din comuna au spus ca vor pleca la rude in strainatate. Este cazul familiei Ciani, care, dupa cum spun locanicii, vor pleca in Statele Unite ale Americii. Politistii din Rosia Montana s-au aflat in alerta, pentru a evita eventualele incidente. La intrarea in comuna se afla permanent un echipaj de politie care noteaza numerele de inmatriculare ale autoturismelor care viziteaza localitatea.
500.000 de dolari intr-o saptamana
Pana in 14 februarie, Compania Rosia Montana Gold Corporation va achita inca 175.000 de dolari persoanelor care au semnat contractele de vanzare-cumparare. In aceasta saptamana sunt platite contracte finale in valoare de 350.000 de dolari si contracte -50%- in valoare de 186.000 de dolari. De asemenea, proprietarii vor incasa precontracte ce prevad penalitati de intarziere in valoare de 129.000 de dolari. Compania a intrerupt plata proprietatilor intre 29 august 2002 si 30 ianuarie 2003, pe perioada negocierilor cu Banca Mondiala, dar s-a angajat sa plateasca o taxa de intarziere de 3% din valoarea contractului. Pana in 7 februarie, in Rosia Montana au fost semnate 245 de precontracte, 82 de contracte finale si sunt in lucru 481 de dosare, ceea ce reprezinta peste 80% din imobilele ce vor fi afectate de investitie.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















