
Dacă ar fi să ne luăm după faptul că iarna ar fi mai bine să ne „încălțăm“ mașinile cu anvelope de iarnă, fostul director de la PetromService, Mihai Sorin, reținut și ulterior arestat pentru 29 de zile de către procurori pentru delapidare, a motivat că a stors fondurile companiei pentru „pregătirea computerelor și imprimantelor pentru iarnă“. Acest tip nou de business l-ar face invidios și pe șeful Microsoft, miliardarul american Bill Gates, care nu s-ar fi gândit probabil niciodată la un astfel de tip de servicii. În referatul conținând propunerea de arestare preventivă în cazul celor implicați, obținut de jurnaliștii agenției Mediafax, procurorii DIICOT detaliază modul în care cei din presupusul grup infracțional organizat au reușit să delapideze societatea PetromService și să-și securizeze câștigul prin evitarea plății de taxe către stat. Conform referatului, banii scurși din PetromService intrau în conturile firmei SC Card Vision Media, companie care ar fi trebuit să-i furnizeze primeia întreținere, asistență de specialitate și mentenanță pentru echipamentele IT. Contractul a fost încheiat la 1 iulie 2006. Apoi, prin intermediul unor acte adiționale, suma și obiectul contractului au fost modificate succesiv, crescând numărul de echipamente de întreținerea cărora ar fi trebuit să aibă grijă reprezentanții firmei Card Vision Media.
Creștere gradată
La 2 octombrie 2007, suma din contract a fost crescută din nou, PetromService fiind de acord să plătească în plus pentru service-ul IT aferent lunilor octombrie și noiembrie ale anului 2007. „Pentru lunile octombrie și noiembrie 2007 se suplimentau activitățile de service cu o revizie generală și pregătire de iarnă a instalațiilor și echipamentelor ce fac obiectul contractului“, spun procurorii, în referatul menit să susțină cererea de arestare preventivă a inculpaților din acest dosar, admisă de judecătorii Tribunalului București. Procurorii au audiat mai multe persoane care au afirmat că reprezentanții partenerului PetromService în cadrul acestui contract nu au realizat niciuna dintre operațiunile pentru care s-au angajat. Mai mult, unul dintre cei audiați, fost responsabil IT la PetromService, a declarat că niciodată echipamentele de calcul din sediul central al firmei nu au fost „pregătite pentru iarnă“. Procurorii au mai arătat în referat că banii intrau într-un circuit alambicat de circa 20 de firme pentru a se pierde urma banilor și pentru a nu se plăti taxele aferente. Prejudiciul estimat este de aproximativ 20 milioane de lei, sumă cu care a fost delapidată firma PetromService, și de aproximativ 500.000 de euro, sumă cu care societățile au prejudiciat bugetul de stat. Menționăm că firma PetromService este strâns legată de escrocul FNI, Sorin Ovidiu Vîntu, și de locotenenții săi, printre care cel mai important este președintele Federației Sindicatelor Libere Petrom, Liviu Luca.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















