Pornind de la "modelul" de salarizare din perioada interbelică, reprezentanții PNL le-au dat ieri preoților o veste menită să ducă la scăderea valorii "atențiilor" pe care multe dintre fețele bisericești le cer pentru oficierea slujbelor de botez, nuntă sau înmormântare. Varujan Vosganian, vicepreședinte PNL și ministru al Economiei și Finanțelor, a anunțat că partidul pe care îl reprezintă vrea ca salariile preoților să fie similare cu cele ale profesorilor. Acesta a adăugat că această măsură face parte din "reforma morală a societății românești și consolidarea rolului preotului și a dascălului în societate". Mai mult decât atât, Vosganian a compătimit majoritatea preoților care "primesc o sumă extrem de mică, ce este comparabilă cu salariul minim pe economie". Nu a vorbit nimic însă despre taxele cerute de preoți pentru serviciul religios prestat, indiferent de veniturile credincioșilor. Liberalii au hotărât "să discute cu bisericile din România în legătură cu salarizarea preoților în funcție de gradul pe care îl au, corespunzător nivelului cadrelor didactice". Pe de altă parte, liberalii propun ca bisericilor să le fie acordată calitatea de "ordonator de credite, așa cum e Ministerul Sănătății pentru spitale și Ministerul Educației pentru școli".
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















