
Un român de 36 de ani stă pe banca acuzaților. El povestește, la procesul început săptămâna trecută la Tribunalul din Stuttgart, cum a ajuns să fie recrutat: „Am pierdut totul și nu mai știam cum să-mi hrănesc nevasta și copiii“. Românul a mărturisit că era membru al unei bande de hoți de bancomate. Aceștia acționau în zona Stuttgart. „Capii rețelei ar fi, aproape în totalitate, foști angajați ai serviciilor secrete din România, care se pricep la furtul de date“, scrie, din surse polițienești, Stuttgarter Nachrichten.de, citat de Hotnews.
Fostul vopsitor de mașini dintr-un oraș din Transilvania s-a reprofilat în cumpărător de terenuri. În 2006, el și-a înființat o firmă de betoane, pentru care a luat credit de la bancă. Lovit de criză, în 2008, nu și-a mai putut plăti creditul și a pierdut totul. Apoi, ca să supraviețuiască, s-ar fi împrumutat de la un cămătar, cu dobânzi exagerate.
În cele din urmă, românul ar fi cedat presiunilor acestuia și a fost de acord cu soluția cămătarului, de a câștiga în Germania bani cu care să-și plătească datoria. „Despre ce era vorba am aflat doar în Germania“, a spus el la proces.
Din aprilie 2009 și până la arestarea sa în mai 2010, românul s-a ocupat cu „prepararea bancomatelor“. El manipula tastaturile și instala minicamere de filmat, cu care spiona PIN-urile tastate de clienți. Cu informațiile dobândite, hoții falsificau carduri bancare și ridicau bani mai ales din străinătate, deoarece aceste carduri sunt depistate ca false la automatele din Germania.
Poliția germană a creat un profil al făptașilor, care se deplasează rapid dintr-o țară în alta, se află mereu în contact și schimbă permanent informații între ei. La scurt timp după spionarea datelor de acces la conturile clienților, au fost ridicați bani din aceste conturi în Italia, Anglia și România. Aceasta ar demonstra „cât de bine pusă la punct era rețeaua“, mai spune publicația sus-numită.
Bancomatele manipulate de acuzat au fost în Rastatt, Nurtingen, Schwabisch Hall, Kirchheim Teck și două în Stuttgart – pe Filderbahnstrasse si Haussmannstrasse. Banda de skimmeri a falsificat în total 132 de carduri bancare, cu care a ridicat din străinătate de 391 de ori bani, în total 140.000 de euro.
Românul este acuzat de sabotaj electronic, falsificare de carduri de plată și furt bancar cu consecințe grave. Deoarece a făcut mărturisiri complete, el ar putea beneficia de o reducere de pedeapsă. Procesul continuă, următoarea înfățișare va avea loc în data de 10 martie.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















