Home Actualitate Președintele CJ Prahova, Mircea Cosma și fiul său Vlad Cosma, audiați la...

Președintele CJ Prahova, Mircea Cosma și fiul său Vlad Cosma, audiați la DNA

DISTRIBUIŢI

Președintele Consiliului Județean Prahova, Mircea Cosma, și fiul său, deputatul Vlad Cosma, sunt audiați marți la sediul DNA Ploiești. ?ê?£eful DNA Ploiești, Lucian Onea, a confirmat pentru AGERPRES că cei doi se află la sediul instituției, fiind audiați de procurori, însă a precizat că nu poate oferi date suplimentare cu privire la anchetă. "Vă confirm că sunt la noi și îi audiem, dar este singurul lucru pe care îl confirm în acest moment", a declarat Lucian Onea, citat de Agerpres.
Mircea Cosma este și președinte al PSD Prahova. Lucrători din cadrul DNA Ploiești au ridicat, săptămâna trecută, pentru a doua oară, o serie de documente de la sediul Consiliului Județean Prahova, în dosarul în care Răzvan Alexe, cunoscut drept un apropiat al conducerii PSD Prahova, este acuzat de trafic de influență. "Au mai cerut documente în completarea celor ridicate anul trecut. (…) Niște fișe de post ale unor angajați din cadrul Consiliului Județean", a declarat vicepreședintele Consiliului Județean, Laurențiu Rebega. El a precizat că fișele de post sunt ale unor angajați de la direcțiile Achiziții, Economic și Patrimoniu din cadrul CJ. Întrebat dacă documentele ridicate au legătură cu același dosar în care au fost ridicate documente și anul trecut, acesta a răspuns afirmativ.
Trei cutii cu documente au fost ridicate, anul trecut, în luna noiembrie, de la sediul CJ de către ofițeri din cadrul DNA Ploiești. La acel moment, Laurențiu Rebega a explicat că anchetatorii au cerut de la Serviciul Achiziții și de la Direcția Economică documente care privesc relațiile contractuale dintre CJ Prahova și SC Star T&D și că acțiunea procurorilor vizează dosarul în care Răzvan Alexe a fost arestat pentru trafic de influență. Patronul acestei societăți este cel care l-a denunțat pe Răzvan Alexe în dosarul în care este arestat pentru trafic de influență. "În perioada 2012-2013, inculpatul Alexe Răzvan, lăsând să se creadă că are influență asupra unui funcționar public, respectiv președintele Consiliului Județean Prahova, a pretins și primit de la un administrator de societate comercială — denunțător în cauză — sume de bani totalizând 5.204.005 lei, disimulate în contravaloarea unor lucrări subcontractate fictiv de firma denunțătorului către SC Marconstruct Company SRL și neexecutate în realitate de SC Marconstruct Company SRL, ci de firma denunțătorului", se arată într-un comunicat al DNA. Răzvan Alexe este, de asemenea, inculpat într-un dosar de evaziune fiscală cu un prejudiciu de 35 de milioane de euro.

Dragoș Stănculescu

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.