
Primarul comunei vasluiene Pungești, Mircea Vlasă, este cercetat penal de polițiști pentru abuz în serviciu și fals în înscrisuri sub semnătură privată, pentru modul în care și-a atribuit titlul de proprietate pe terenul pe care l-a concesionat apoi către Chevron pentru explorarea gazelor de șist.
Suprafața de aproape două hectare pe care compania Chevron derulează, în prezent, activități de amenajare a platformei pe care urmează să fie amplasată prima sondă de explorare a gazelor de șist din județul Vaslui face obiectul unei anchete a Poliției, în urma căreia se va stabili legalitatea dobândirii acelui teren, .
În fapt, vizat de cercetările polițiștilor de la Serviciul de Investigare a Fraudelor (SIF) Vaslui este primarul comunei Pungești, a cărui soție este proprietarul direct al celor 1,92 hectare de teren, suprafață atribuită de Mircea Vlasă în anul 2005, în calitate de primar.
„Un localnic din comuna Pungești a depus o plângere la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași, prin care solicită efectuarea de cercetări cu privire la legalitatea efectuării transferului de proprietate pentru o suprafață de teren din Pungești, aparținând familiei primarului Mircea Vlasă. În consecință, în cauză a fost întocmit un dosar penal în care polițiștii SIF desfășoară cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu și fals în înscrisuri sub semnătură privată“, a declarat, marți, pentru corespondentul MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al Poliției Județene Vaslui, Mihaela ?ê?£traub.
În luna noiembrie a anului trecut, peste o mie de persoane au depus la Prefectura Vaslui documentele prevăzute de lege pentru organizarea unui referendum privind demiterea primarului în funcție, Mircea Vlasă, pe motiv că acesta a concesionat firmei Chevron terenul unde ar urma să înceapă explorarea gazelor de șist.
În solicitarea depusă la Prefectura Vaslui se arăta, printre altele, că actualul edil nu mai reprezintă interesele localnicilor, în condițiile în care nu i-ar fi consultat cu privire la explorarea gazelor de șist în comună. Mai mult decât atât, semnatarii cererii subliniau că primarul Mircea Vlasă a concesionat către firma Chevron suprafața de 1,92 hectare de teren, pe care compania petrolieră urmează să-și amplaseze prima sondă de explorare a gazelor de șist din județul Vaslui.
Olga Dumitrescu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















