
Primarul Craiovei, Antonie Solomon, acuzat de luare de mită în formă continuată, fals intelectual și uz de fals, rămâne în arest, după cum a decis, ieri, Curtea de Apel Pitești, care a respins ca nefondat recursul acestuia formulat la măsura arestării. În cadrul procesului, Antonie Solomon le-a spus magistraților Curții de Apel Pitești că, alături de familia sa, trăiește „momente umilitoare“ și că nu merită „așa ceva“, el respingând, totodată, acuzațiile de corupție care i se aduc. „Trăiesc momente umilitoare pentru mine și familia mea. Nu merit așa ceva. Miile de persoane care mă simpatizează și care au ieșit în stradă după arestarea mea arată că nu prezint un pericol. În ceea ce privește acuzația care mi se aduce, că am primit 50.000 de euro de la omul de afaceri Cornel Penescu, vreau să vă spun că nu există nicio corupție. M-am întâlnit cu Penescu de trei ori. O dată când ne-a amenințat că ne dă în judecată dacă nu-i eliberez autorizația, că el e cumpărător de bună-credință, a doua oară la deschiderea hypermarketului și a treia oară la un meci între Universitatea Craiova și FC Argeș. Iar în legătură cu faptul că s-a aprobat transportul până la hypermarket, nu eu am decis. Sunt 27 de consilieri care votează“, a declarat Antonie Solomon în fața magistraților Curții de Apel Pitești. Primarul Craiovei, Antonie Solomon, a fost arestat preventiv, miercuri, 3 martie, pentru 29 de zile, după aproape cinci ore de audieri, în baza unui mandat emis pe numele său de magistrații Tribunalului Argeș, edilul fiind acuzat de luare de mită în formă continuată, fals intelectual și uz de fals. Concret, Solomon este acuzat că ar fi primit o mită de 50.000 de euro de la un acționar principal al firmei PIC din Pitești pentru a-i facilita diverse servicii în Craiova, informează Direcția Națională Anticorupție, care precizează că în acest caz sunt vizate și alte persoane.
Craiovenii au ieșit iar în stradă pentru primarul lor
Pe de altă parte, ieri, la Craiova a avut loc o adevărată manifestare de forțe pentru susținerea primarului Craiovei. Astfel, mai mult de 600 de persoane au participat la „mitingul tăcerii“, organizat în centrul municipiului Craiova. La acțiune au participat și câțiva suporteri ai echipei de fotbal Universitatea Craiova, care timp de câteva minute au afișat trei bannere pe care scria „Mititelu“ și era desenat un sifon. Potrivit lui Petre Nadolu, reprezentant al „Asociației pentru promovarea principiilor europene în noile structuri ale societății românești“, acțiunea a fost organizată ca protest față de „modalitatea în care primarul Antonie Solomon a fost arestat“.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















