Mai multe persoane au fost condamnate la închisoare, cu suspendare, la Judecătoria Motru, pentru vot multiplu, ultima sentință afișată, ieri, pe pagina de Internet a instanței, fiind pronunțată în cazul unui gorjean din comuna Samarinești. Petrică Voloșciuc a fost condamnat pentru că la alegerile europarlamentare din 2008 a votat și în localitatea de domiciliu, dar și în comuna mehedințeană Broșteni. Dosarul acestuia a fost înaintat pe rolul Judecătoriei Motru la începutul lunii iunie, pedeapsa de un an de închisoare decisă de magistrați fiind înlocuită condiționat cu o perioadă de probă de trei ani. Decizii similare au fost luate în luna noiembrie și în alte dosare aflate pe rolul aceleiași instanțe, hotărårile judecătorești nefiind definitive. Astfel, cea mai mică pedeapsă, de cinci luni de închisoare, cu suspendare, a fost pronunțată pentru Iuliana Anghel, o femeie din orașul mehedințean Baia de Aramă, care a fost descoperită însă că a votat și în comuna gorjeană Glogova. În aceleași localități a votat și Vasile Dolea, însă sentința pronunțată în cazul său a fost de un an, cu suspendare, la fel ca și în cazul lui Ionuț Drăcea, un bărbat din comuna gorjeană Padeș, descoperit ca votant și la Baia de Aramă, cele două localități fiind învecinate, deși se află în județe diferite. Pedeapsa de un an a fost înlocuită în cazul acestuia cu una de trei ani de încercare. Marian Amza, din comuna Broșteni, este singurul care va executa pedeapsa de un an, decisă în cazul său la sfârșitul lunii noiembrie, el fiind recidivist. Bărbatul a votat și la Motru și mai are de executat o altă condamnare de trei ani, magistrații dispunånd cumularea celor două pedepse. Toate aceste persoane au fost judecate pentru „infracțiuni la alte legi speciale, art.22 din legea 33/2007“, zona de graniță între județele Mehedinți și Gorj fiind și cea în care în timpul alegerilor din anul 2008 reprezentanți ai partidelor politice au reclamat existența celor mai multe cazuri de vot dublu.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















