Suparat pe justitia romana, care l-a condamnat la opt ani de inchisoare pentru instigare la asasinarea liderului sindical Virgil Sahleanu, omul de afaceri Frantisek Priplata a declarat unui cotidian ceh ca are de gand sa se adreseze chiar Curtii Europene a Drepturilor Omului pentru a fi amanata integrarea Romaniei. Afaceristul ceh face valuri in plin proces de analiza a dosarului de extradare, inaintat de cateva luni omologilor cehi de catre autoritatile romane.
Priplata sustine ca anchetatorii romani au inventat acuzatiile, ba mai mult, nu i s-a permis sa se apere eficient in instanta si, drept urmare, se va adresa, in cursul acestei saptamani, Curtii Europene a Drepturilor Omului.
-Prague Monitor- relateaza intr-un amplu material -nemultumirile- celui care incepand cu 7 septembrie ar fi trebuit sa inceapa sa-si ispaseasca pedeapsa de opt ani pentru instigare la asasinare, dar pe care a -evitat-o- fugind din tara.
-Am aflat personal cum este respectata legea in Romania. Aceasta tara nu respecta principiile democratice fundamentale-, a subliniat el, adaugand ca se va adresa parlamentarilor europeni pentru a impiedica aderarea Romaniei la UE.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















