Home Actualitate Procesul privatizării Oltchim a fost suspendat

Procesul privatizării Oltchim a fost suspendat

DISTRIBUIŢI

Dan Diaconescu n-a plătit 500.000 de euro taxă de timbru

Procesul lui Dan Diaconescu cu guvernul Ponta, pentru privatizarea Oltchim, a fost suspendat marți, de judecătorii Tribunalului București, pentru că președintele PPDD nu a achitat taxa de timbru în valoare de aproximativ 500.000 de euro.

Anul trecut, Dan Diaconescu a depus la Tribunalul București o plângere împotriva Ministerului Economiei și Oficiului Participațiilor Statului, pentru nerespectarea acordurilor de privatizare a Oltchim. Mai exact, Diaconescu susține că Guvernul a blocat privatizarea combinatului chimic după ce a fost declarat câștigătorul licitației. Marți, procesul intentat de DD a început, dar s-a și suspendat la primul termen. Magistrații au solicitat avocatului lui Dan Diaconescu să stabilească care sunt pretențiile sale, din punct de vedere legal, și să achite taxa de timbru de 1% din valoarea contractului, care ar fi de 500.000 de euro. Întrucât aceasta nu a fost plătită, procesul a fost suspendat până la îndeplinirea procedurii.

Dan Diaconescu a fost declarat adjudecatar al licitației pentru privatizarea combinatului Oltchim Râmnicu Vâlcea, însă negocierile acestuia cu autoritățile române au fost finalizate fără încheierea unui contract de vânzare-cumpărare pentru pachetul de acțiuni deținut de Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri sau pentru creanțele deținute de AVAS și Electrica asupra Oltchim. Oficial, „ostilitățile” au durat o săptămână, în perioada 24 septembrie – 1 octombrie

La momentul înregistrării plângerii, Dan Diaconescu a declarat că avocații lui din străinătate i-au propus să ceară daune de două miliarde de euro, în timp ce apărătorii din România l-au sfătuit să ceară mai puțin.

Mihai Niculescu

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.