Home Actualitate Procurorul General: cererea Comisiei parlamentare de anchetă ridică o problemă de drept

Procurorul General: cererea Comisiei parlamentare de anchetă ridică o problemă de drept

DISTRIBUIŢI

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Augustin Lazăr a declarat astăzi referitor la comentariile apărute în spațiul public în legătură cu solicitarea Comisiei parlamentare de anchetă a unor aspecte privind alegerile electorale din 2009:

„Ministerul Public este preocupat de respectarea principiului cooperării loiale între instituțiile și autoritățile statului și nu are intenția de a sfida alte instituții, în pofida speculațiilor sau interpretărilor emoționale lansate în spațiul public.

Solicitarea Comisiei parlamentare de anchetă a unor aspecte privind alegerile electorale din 2009 este în analiză, urmând să fie clarificată în perioada următoare. Cererea ridică o problemă de drept, respectiv definirea limitelor legale și a cadrului cooperării loiale, care trebuie să se facă cu respectarea Constituției și a legilor în vigoare, având în vedere specificul activității judiciare.

Mai mult, la paragraful nr. 38 din Decizia Curții Constituționale nr. 430 din 21 iunie 2017 se prevede că: “activitatea unei comisii de anchetă nu are nici o tangență cu o anchetă judiciară”.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.