
Un proiect de lege în vederea aderării Ucrainei la NATO a fost înregistrat miercuri în Rada Supremă (parlamentul de la Kiev), informează ITAR-TASS.
Textul de lege a fost elaborat de parlamentarii formațiunii 'Batkivșcina' (a Iuliei Timoșenko și actualului premier Arseni Iațeniuk), care consideră că ''statutul Ucrainei de nealiniere la niciun bloc militar nu aduce țării garanții de securitate''.
Proiectul propune aducerea unor amendamente la legile privind securitatea națională și politica internă și externă a țării, amendamente care definesc obiectivul de integrare euro-atlantică și aderarea Ucrainei la Alianța Nord-Atlantică ca strategie a politicii externe a Ucrainei.
Legea, care stabilea politica de nealiniere a Ucrainei la niciun bloc militar, a fost adoptată de parlament la 1 iulie 2010, după venirea la putere a președintelui Viktor Ianukovici, destituit în februarie de Rada Supremă în urma violențelor din capitala ucraineană.
Proiectul de lege menționat ar putea fi aprobat fără probleme, avându-se în vedere noua coaliție creată în Rada Supremă sub denumirea "Alegerea europeană' și care este formată din 250 de parlamentari aparținând formațiunilor care au susținut mișcarea de contestare de la Kiev, precum 'Batkivșcina', 'Udar' (a fostului campion la box Vitali Kliciko), 'Svoboda' (condusă de naționalistul Oleg Tiagnibok).
Anunțul despre inițiativa legislativă a 'Batkivșcina' survine după ce, anterior, au apărut informații privind faptul că Ucraina duce negocieri pentru instalarea pe teritoriul său a unor elemente din scutul antirachetă în schimbul unui ajutor financiar din partea SUA, informații dezmințite de Ministerul de Externe de la Kiev.
Olga Dumitrescu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















