Home Actualitate Protectie sociala pentru 7.000 de disponibilizati de la Romsilva

Protectie sociala pentru 7.000 de disponibilizati de la Romsilva

DISTRIBUIŢI

Guvernul a decis saptamana trecuta acordarea unor masuri de protectie sociala pentru cei 7.048 de salariati ai Regiei Nationale a Padurilor (RNP) – Romsilva care urmeaza sa fie disponibilizati in acest an.

Romsilva isi va redimensiona activitatea si bugetul de venituri si cheltuieli, in conditiile in care restituirea padurilor fostilor proprietari va determina reducerea progresiva, de la 4,3 milioane hectare, cat este in prezent, la circa 2,3 milioane hectare, a suprafetelor forestiere aflate in proprietatea statului. Potrivit unui proiect de lege adoptat de executiv, angajatii disponibilizati vor beneficia la momentul concedierii colective de o suma egala cu de doua ori salariul mediu pe economie din luna ianuarie, de indemnizatia de somaj si de un venit lunar de completare. -Venitul de completare este egal cu diferenta dintre salariul individual mediu net pe ultimele trei luni inainte de disponibilizare, stabilit pe baza clauzelor din contractul individual de munca, dar nu mai mare decat salariul mediu net pe economie din luna ianuarie si nivelul indemnizatiei de somaj-, se precizeaza in comunicatul guvernului. In functie de vechimea in munca, veniturile de completare vor fi acordate pe o perioada cuprinsa intre 12 si 24 de luni.

Marian Stoicescu, liderul Confederatiei sindicale Consilva, inca nu aflase de hotararea executivului, sustinand ca -ultima consultare o avusesem joi, insa ni s-a spus ca decizia finala va fi amanata pentru urmatoarea sedinta de guvern. Oricum, dupa atatea luni in care ne-am chinuit cu acest proiect de lege, era si timpul sa fie adoptat-.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.