Cercetările efectuate recent în dosarul 394/P/2004, dosarul privind uciderea unui copil de 11 ani, în anul 2004 la Ciolpani, au condus la Costel Țurcan, zis Scooby, Andrei Marius Stoicovici, zis Adi BMW, proxeneți homosexuali, și Klauz Zander, client, se arată în referatul cu propunere de arestare preventivă a celor trei, în partea introductivă, în care este explicat modul de sesizare în dosarul de proxenetism. "Aspectele esențiale ale modului lor de operare, aspecte legate de locurile de racolare a bărbaților tineri, locurile unde aceștia sunt duși, timpul – orele când acționează și timpul cât sunt ținuți, autoturismele folosite, distanțele parcurse, locuințele pe care le dețin, se pliază pe aspectele esențiale ale faptelor cercetate în doarul 394/P/2004, așa cum acestea au fost prezentate mai sus", mai arată procurorii.
Procurorii mai notează că în urma acestor indicii obținute în dosarul de omor a minorului Dragomirescu, s-a luat urma rețelei de prostituție. De altfel, procurorii au constatat că proxenetul Marius Staicovici și germanul Zander Klaus dețin vile foarte aproape de locul unde, în 2004, a fost găsit cadavrul unui băiat de 11 ani, cercetările recente ale procurorilor în dosarul crimei de la Ciolpani conducând la cei doi și la Costel Țurcan, având în vedere modul lor de operare.
În momentul de față, șapte inculpați din dosarul de proxenetism homosexual, se află după gratii, iar recursurile la măsura arestării preventive depuse de ei, au fost amanate, deoarece unul dintre inculpați a ajuns la spital cu o fractură de șold.
Instanța de judecată a constatat o lipsă de procedură privind citarea inculpatului Ștefan Romeo Haciadurian, care nu a fost adus la tribunal, el fiind internat la Spitalul de Urgență Floreasca unde va suferi o intervenție chirurgicală.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















