PSD-ul, prin băiatul lui Dumitru Tinu, lansează ideea unui bulevard dedicat KGB-ului

O știre recent sosită din mediul toxic al pesedeului a bulversat opinia publică. Andrei Tinu secretar executiv la TSD – Tineretul Social Democrat și candidat la șefia organizației, vrea ca Bulevardul Poligrafiei, ce trece pe lângă Casa Presei, să poarte numele tatălui său, fostul jurnalist Dumitru Tinu. Andrei Tinu a declarat, pentru publicația Puterea, că va adresa săptămâna viitoare consilierilor Primăriei Capitalei. „O să depun un memoriu la CGMB, prin care o să încerc să-i conving pe consilieri să schimbe numele Bulevardului Poligrafiei în Dumitru Tinu având în vedere personalitatea tatălui meu și ce a însemnat pentru presa din România. Vreau să solicit și sprijinul Clubului Român de Presă, al cărui președinte a fost și tata”. Clubul cu pricina este o anexă a unui ong de-al lui Tatulici, sluga de-o viață a infractorului Sorin Ovidiu Vîntu. Dumitru Tinu purta o poreclă – kaghebistul –  de notorietate în întreaga presă, deși mai erau și alții cu legături strânse cu rușii, cum ar fi Petre Mihai Băcanu. La Vîntu s-au strâns toate ciurucurile rușilor, majoritatea provenind inițial din rezervorul presei comuniste, al cărei crucișător era „Adevărul”, fosta Scânteia. Ca și factorii politici ai FSN-ului de extracție moscovită, jurnaliștii de la „Adevărul” poartă răspunderea directă a răului făcut României de haita lui Ion Iliescu. Mineriadele au fost susținute mediatic de așa-zișii jurnaliști-politruci de la „Adevărul” condus de Dumitru Tinu și controlat direct pe filierele subterane care au adus la putere hienele rușilor. Tinu a lucrat la „Scânteia” – devenită de sanchi Adevărul, din 1962 până la moartea/lichidare sa în accidentul de mașină, pe 1 ianuarie 2003.    

Cu un tupeu ieșit din comun, urmașul său de sânge (deoarece Tinu mai are și alt gen de urmași, de teapa CTP-ului de exemplu), a susținut public că taică-său n-a avut treaba cu Securitatea. „Eu am formulat o cerere la CNSAS, pentru a confirma sau infirma că tata a colaborat cu Securitatea, iar răspunsul a fost de necolaborare.”, a spus Andrei Tinu. Desigur este mai mult decât plauzibil ca Tinu nu a colaborat cu Securitatea, ba dimpotriva, a ales KGB-ul, ca și Mircea Dinescu, Băcanu, Mircea Popa și încă mulți alții. Evident KGB-ul încă nu oferă urmașilor certificate de colaborare ori ba.

„S-a dovedit ca Iucinu e fiul lui Tinu: lichea tatăl, lichea și fiul“

În felul său specific, deseori Vadim Tudor a așezat etichete memorabile, iar substanța acestora este deseori confirmată în timp. Tânărul Iucinu, pentru a fi  recunoscută legitimitatea accesului său la moștenirea lui Tinu a pretins că n-are alt scop în viață decât cinstirea memoriei bogătanului de taică-său. Înflăcărat de sentimentul pios al cinstirii lui Tinu s-a înscris în PRM, unde a obținut o funcție de conducere la tineret, deși Vadim Tudor, l-a făcut zdrențe pe taică-său descriindu-l de fapt cum era, adică un KGB-ist, duplicitar și corupt avide bani și putere. Fiul lui Tinu, înscriindu-se în organizația condusă de Vadim a achiesat practic la punctele de vedere ale acestuia, încuvințând indirect verdictul de kaghebist acordat tatălui său. Ulterior, după ce a văzut că PRM nu mai are șanse să intre în  parlamentul, băiatul lui Tinu a sărit gardul pe șest la PSD și acum vrea Tinu vrea să câștige președinția TSD în alegerile din septembrie. Concluzia lui Vadim despre Tinu junior: „s-a dovedit ca Iucinu e fiul lui Tinu: lichea tatal, lichea si fiul”.

Kaghebistul care a condus haita dinozauriilor comuniști ai presei

Cu niște ani în urmă o investigație a CRJI a realizat protretele celor “care au confiscat si au parcelat presa din România”. Tinu este cap de serie. “Dumitru  Tinu  a debutat și și-a încheiat cariera de jurnalist în cadrul aceeleași redacție: Scînteia – devenita apoi Adevărul. El a început să lucreze în redacția ziarului Scînteia în 62, la terminarea Institutului de Limbi Străine. S-a îndreptat către departamentul de Externe și s-a specializat pe acest domeniu. Din postura de simplu redactor  Tinu a ajuns să conducă Adevărul, ziar de propaganda stângista ordinară și jenanta, reușind să pună gheara pe patrimoniul fostei Scînteia si sa-l arunce peste bord, în 1991, pe fostul director Darie Novăceanu. „Îndepărtarea lui Darie Novăceanu a deschis drum liber duetului Popescu-Dumitru Tinu, care, ceva mai târziu, au reușit să-și însușească întregul patrimoniu al fostei "Scântei". Toate bunurile, incluziv imobilele, au fost luate de alte persoane, ziariștii rămânând doar cu pixurile în mână. C.T. Popescu a rămas doar până în 1996 în funcția de redactor-șef adjunct. La acea dată Dumitru Tinu s-a autonumit director, iar pe prietenul său C.T.P. l-a făcut, în sfârșit, redactor-șef. Dumitru Tinu a ocupat, începând din martie 2001, o funcție în Cosiliul de Administrație al Societății Companiilor Hoteliere Grand, firmă care operează hotelul Marriot. De la acea dată, cei doi tovarăși au intrat într-o furibundă perioadă de mari afaceri cu câștiguri substanțiale, avându-l ca protector și îndrumător pe Fahti Taher. Omul de afaceri arab i-a ajutat pe cei doi să-și facă vile la Breza, iar pe Dumitru Tinu să-și "dureze" mai multe case în București. În această perioadă, C.T.P. a contractat și un credit preferențial ilegal de la BCR, pe care a fost nevoit să-l returneze înainte de termen pentru că manevra răsuflase în presă.. Tot în acea perioadă, C.T.P și-a vândut și vila din Breaza. Marea lovitură finaciară pe care a reușit-o C.T.P. fost dată în decembrie 2002. Atunci, Taher l-a împrumutat pe Dumitru Tinu, prin mijlocirea lui Viorel Hrebenciuc, cu suma de 1,5 milioane USD. Suma a fost solicitată pentru ca Dumitru Tinu să cumpere acțiunile ziarului "Adevărul". Misiunea lui C.T. Popescu a constat în a-i lămurii pe ziariștii colegi să-și vândă acțiunile la un preț derizoriu de 1 dolar sau 2 pe bucată. Numai că, CTP-ul a uitat să le spună confraților că el încasase de la Tinu, pentru partea sa de acțiuni, suma de 625.000 USD”. Din postura de șef al așa zisului Club al presei, croit din metrajul lui Tatulici, Tinu a devenit un veritabil samsar. “Clubul Român de Presa a fost și este locul unde s-au perfectat cele mai nocive complicități dintre oamenii politici și presă. Datoriile uriașe la bugetul de stat, re-eșalonarea până la calendele grecești și, în cele din urma, ștergerea lor, toate acestea aici s-au „negociat”. Sume uriașe au fost încasate de marea majoritate a institutiilor de presa ca „publicitate” de la institutii publice, inclusiv de la regii autonome și companii naționale din domenii în care statul detine un monopol absolut. Aceste sume uriașe – de ordinul sutelor de miliarde de dolari, multianual – și conditiile alocării lor, tot la CRP au fost „negociate”. Iar campioni au fost „membrii de bază” ai CRP, de la „Adevărul” lui Dumitru Tinu și Cristian Tudor Popescu, la „dizidenții” de la Evenimentul și până la „România Libera” a lui Petre Mihai Băcanu. O presă servind sistemul reprezentat la vârf de Ion Iliescu, interesele Securității, ale celor care au delapidat banul public, ale celor care au instigat la mineriade și ură interetnică, la distrugerea partidelor istorice șamd”.

Samsarul de presă

Precuparea lui Tinu pentru bani și strâns avere, în pofida afișatelor sale convingeri filocomunistoide, s-a vădit de la bun început. “Activitatea lui Dumitru  Tinu  în domeniul privat a fost destul de restrânsa, dar bine țintită.

Dupa moarte a lasat ca mostenire o avere impresionanta pentru un simplu gazetar cu functii de conducere”. Practic, dinozauri media se creioneaza ca un grup aparte tocmai prin detaliile legate de viziunea lor asupra presei, din felul în care s-au comportat cu jurnalistii angajati, din istoria personala ascunsa sau inventata, din parteneriatele si afacerile dubioase pe care le-au initiat în ultimii ani. Fostii gazetari comunisti s-au transformat în oameni de afaceri, dar felul în care si-au condus afacerile la umbra activitatii de jurnalisti integri îi califica cel mult pentru apelativul de negustori”. Negustori caracterizați de “ticăloșia de sorginte KGB-istă” pentru a-l cita pe profesorul Ion Coja un insider al Securității care a mai afirmat cu indignare despre Dumitru Tinu că “este unul dintre agenții KGB care au încercat să lanseze măgăria cum că Ceaușescu a fost în bună înțelegere cu Moscova în august 1968”. Documentele de la CIA și Armata SUA scoase la iveală în ultimii ani mai ales confirmă realitatea acțiunilor dezinformative ale agenturii KGB.

Iar în ce privește partea cu negustoria, scoasă la iveală de CRJI, „Curentul” pune la dispoziția opiniei publice datele ce arată că zvonurile privind legăturile speciale ale lui Dumitru Tinu cu Taher erau întemeiate. Probabil tot lăcomia i-a grăbit sfârșitul, lichidarea mai exact deoarece chiar fiul său susține că Tinu a fost ucis și apoi plasat în mașină cu gâtul rupt. Ziarul ar fi putut să fie fost o posibilă miză a lichidării lui Tinu. Hrebenciuc, Taher, PSD-ul, serviciile ruse, erau persoane și instituții inter-conectate prin biroul de ziarist-negustor al lui Dumitru Tinu. Acum doar un bulevard i-ar mai lipsi.

George Roncea