Radu Mazăre, un Indiana Jones năclăit în transpirație

Vechiul îndemn comunist „Nici o masă fără pește oceanic” s-a preschimbat, de o vreme încoace, într-unul la fel de mobilizator: „Nici un weeck-end fără mazăre”. Atâta doar că, acum nu mai este vorba despre câte ceva de ale gurii ci despre acel Mazăre care, deși se laudă că, în timpul lui liber
 ar fi și primarul Constanței, își face veacul mai ales prin cluburile din Mamaia unde, travestit în te miri ce personaj fantasmagoric, se dă în spectacol mai abitir ca un clovn de la Circul de stat.
La doar o săptămână după ce, cocoțat pe un soi de car alegoric a defilat țanțoș, mascat într-un personaj de bâlci despre care a pretins că ar fi împăratul babilonian Nabucodonosor, Mazăre s-a preschimbat,  zilele trecute, într-o bazaconie penibilă despre care s-a lăudat că vine direct din … Ei bine, nici el nu prea știe de unde. Dar asta nu l-a împiedicat să urce pe scenă unde, în cadrul „FashionTv Summer Festival Mamaia”, a participat la lansarea colecției de modă „Jungle”, semnată Cătălin Botezatu. Dacă ținem cont doar de costumul pe care Botezatu l-a creat special pentru edilul Constanței, acesta a întrupat, de astă dată un erou din filme, pe celebrul aventurier Indiana Jones. Dar dacă plecăm urechea la spusele lui Mazăre, personajul în hainele căruia s-a fâțâit el pe scenă nu vine de pe ecran ci direct dintre paginile unei cărți de aventuri care a încântat generații întregi de copii. Întrebat despre semnificația acelei apariții, Mazăre s-a lăudat, hodoronc-tronc și de-a dreptul pueril: „Mi-a plăcut mereu Cartea Junglei și am zis că trebuie să fie și un pic mai veselă prezentarea.” Păi, dacă era vorba despre Cartea Junglei, ar fi trebuit să-și facă apariția mascat în Ursul Baloo, sau Pantera Bagheera. Iar în cazul în care, în concordanță cu obișnuitul său comportament infantil, dorea să-l interpreteze pe Mowgli, același Mazăre ar fi trebuit să împrumute înfățișarea unui prichindel „echipat” cu frunze. Bineînțeles că habar neavând că între Indiana Jones și Cartea Junglei nu există absolut nici un punct comun, el a ales, ca de fiecare dată, să fie un soi de struțo-cămilă:  a vorbit despre Cartea Junglei, dar s-a plimbat pe scenă etalându-și „pușca și cureaua lată”. De fapt, s-a fâțâit de colo până colo, echipat într-un costum ciudat, compus dintr-o pereche de nădragi strâmți, de culoare crem, prinși de șale cu o curea lată din piele și vârâți în niște cizme maron, lungi până la genunchi, exact cam ca aceia pe care-i poartă „rutieristele” de pe centură atunci când apucă să pună mâna pe niște „bani munciți”. Iar pentru ca recuzita să fie completă, Măzăriche-Jones s-a plimbat țanțoș agitând ceva care semăna cu o flintă, despre care a și povestit: „Asta e o pușcă de panoplie. M-am interesat, eu am port armă pentru pistol, nu de pușcă și de aia am ales de panoplie, ca să nu avem discuții.” Poate că, până la urmă, această ciudată apariție ar fi putut fi acceptată, de voie, de nevoie. Dar cu o singură condiție: să nu avut subsuorile năclăite de transpirație care-i păta abundent bluza descheiată până aproape de buric.

Limba africană
 
În scurta lui apariție pe scenă, Mazăre n-a stat locului ci s-a fâțâit țanțoș, de colo până colo, cu un mers împleticit, ca de cadână beată. De fapt, privit cu detașare, el părea un individ care și-a scăpat nevoințele în izmene, și merge în așa fel încât să nu și le împrăștie până la genunchi. Întrebat despre asta, el s-a lăudat că „Mersul nu a fost exersat (…). Pe muzica aia e natural, dar pe o muzică serioasă sau la DNA nu e natural.” Nu că am dori să fim cârcotași cu tot dinadinsul, dar pariem că atunci când te cheamă ăia pe la DNA, exact ăsta e mersul tău natural, cu grijă să nu te pătezi chiar peste tot.
Iar pentru că tot se spune că și-ar fi cumpărat niște terenuri pe undeva prin Madagascar, Măzăriche-pașa a ținut cu tot dinadinsul să demonstreze că, în călătoriile lui de pe acele meleaguri îndepărtat s-au lipit și de el cîteva vorbe de pe acolo. „Balatara înseamnă bună seara. Imvovo, ce faci, fisvovo, foarte bine. Așa se vorbește în Africa, în Madagascar. Îi mulțumesc lui Cătălin că mi-a făcut o ținută pentru Madagascar.” Meștere, în Africa se vorbesc vreo câteva sute de dialecte locale, plus câteva limbi europene, care sunt considerate limbi oficiale. În Madagascar se vorbește limba malgașă. De fapt, cel mai clar este că, de fapt, habar nu ai cum „se vorbește în Africa”. Dar, mai știi, s-ar putea ca, pe undeva prin vreun cătun de la marginea junglei chiar să existe cineva care să-și sucească limba cu  „imvovo” sau cu „fisvovo” de care zici matale.
Până la urmă, toată lumea a fost mulțumită. O bună parte a publicului a apreciat că Mazăre a fost cel mai apreciat dintre „manechinii lui Bote”. Bote a fost ți el mulțumit de evoluția primarului, pe scenă: „S-a simțit în largul lui. Doar a fost de atâtea ori prin jungla africană și s-a obișnuit cu ea. Atât de mult, încât a învățat să nu se teama de nimic.” Aici Bote chiar că are dreptate: Mazăre nu se teme de nimic. Adică nu se teme de ridicol și de posturile penibile în care se pune de bună voie. Habar nu avem ce roluri o mai fi având de gând să interpreteze Radu Mazăre în viitor. Poate că o să defileze mascat în „Popa prostu”, în extraterestru sau, mai știi, în „Omul zăpezilor”. ?ê?£i poate că, într-o bună zi o să-l vedem interpretând și rolul de Primar, pentru care constănțenii l-au votat, l-au ales și răs-ales, până l-au cules.

Vasile Surcel