Home Actualitate Raport SRI despre criza economică

Raport SRI despre criza economică

DISTRIBUIŢI

SRI va prezenta Comisiei parlamentare de supraveghere a activității acestui serviciu un raport privind legătura dintre criza economică și securitatea națională, a anunțat, ieri, directorul SRI, George Maior, după ce a fost audiat de această comisie.
„În problema crizei economice avem anumite competențe legate doar de legătura posibilă de criza economică și securitate națională și vom prezenta comisiei un raport mai detaliat asupra unor întrebări punctuale legate, de exemplu, de dimensiunea socială a acestei situații“, a explicat directorul SRI.
Președintele comisiei parlamentare de supraveghere a activității SRI, Cezar Preda (PD-L), a declarat că parlamentarii din comisie au discutat cu directorul SRI atât despre interceptările ilegale din Parlament și despre transportul de armanent, cât și despre criza economică.
„Al treilea punct de pe ordinea de zi (a ședinței comisiei – n.r.) a fost ce înseamnă criza în România, și întrebările s-au referit la problemele sociale ce ies dintr-o asemenea criză și din starea socială a populației, urmând ca, la următoarea întâlnire a comisiei, să avem și un raport de gestionare a crizei“, a precizat Cezar Preda.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.