
Raportul intermediar pe justiție, publicat de Comisia Europeană, a constatat că în privința cazurilor importante de corupție la nivel înalt nu s-au înregistrat evoluții importante în instanță, însă remarcă operațiunea de la frontiere, subliniind că în urma acesteia au rămas posturi vacante. Tema securității la granițe este atinsă, de altfel, în raportul intermediar prin referirea la operațiunea arestărilor masive de la vămi. Anchetele procurorilor DNA privind polițiștii de frontieră și vameșii au dus la o operațiune anticorupție de mari proporții la frontiere, în februarie, care s-a concretizat prin numeroase arestări, însă este important ca posturile rămase vacante să fie ocupate, atrage atenția raportul pe justiție al CE. "Procurorii DNA au efectuat anchete penale privind polițiști de frontieră și vameșii, ce au dus la o operațiune anticorupție de mari proporții la frontiere, în februarie, care s-a concretizat prin numeroase arestări. Este foarte important să se furnizeze resursele umane pentru a ocupa posturile vacante în perioada în care se desfășoară procedurile judiciare corespunzătoare care urmează acestor arestări", spune raportul.
De asemenea, remarcă documentul, "numărul de anchete și de puneri sub acuzare pentru acte de corupție minore și de importanță medie la nivel local a continuat să crească de la ultimul raport al Comisiei". Majoritatea cazurilor rezultă în continuare din cooperarea cu Direcția Generală Anticorupție (DGA) a Ministerului Administrației și Internelor. Se pare că sunt prevăzute și măsuri de consolidare a cooperării dintre parchet și Serviciul de Investigare a Fraudelor (SIF) din cadrul Poliției Române, precizează Comisia Europeană în raport.
Raportul privind Mecanismul de Cooperare și Verificare arată progresele României, a declarat, la București, secretarul de stat din MAE ungar, Németh Zsolt, a cărui țară deține președinția Consiliului UE. El a felicitat România pentru progresele reflectate în raportul privind progresele în justiție și a subliniat, totodată, că aderarea României la Schengen nu poate fi legată de MCV și a reafirmat poziția Ungariei, care a spus că acestea două chestiuni separate. "Așteptăm ca toți factorii de decizie europeni să nu lege aderarea României la Schengen de MCV, în niciun caz", a mai declarat secretarul de stat din MAE ungar.
El a menționat că miniștrii europeni de interne se vor întâlni săptămâna viitoare și vor discuta aderarea României la Schengen la Consiliul JAI, condus de ministrul ungar de interne, Sandor Pinter. "Vom face tot posibilul pentru ca România, până la sfârșitul președinției ungare a UE, să primească o foaie de parcurs foarte clară privind aderarea la Schengen", a subliniat oficialul ungar.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















