RATB cumpără un sistem de monitorizare prin care 1.000 de autobuze și 100 de troleibuze vor fi urmărite online în traseu și dirijate în funcție de trafic, estimând că investiția de 760.000 de euro va fi amortizată în mai puțin de un an prin reducerea costurilor cu personalul de control din terminale.
"Investiția în acest sistem, în cuantum de 760.000 de euro, are un dublu impact: crește calitatea transportului public, dar ne ajută să realizăm și o economie substanțială. Investiția va fi amortizată în mai puțin de un an, prin reducerea costurilor aferente personalului de control din terminale", a declarat directorul general RATB, Adrian Criț, citat într-un comunicat al regiei.
Sistem de monitorizare și control al traficului în timp real ce va fi achiziționat de RATB este compus din echipamente de dirijare, dispecerizare și monitorizare a parametrilor vehiculelor, precum și din dispozitive de comunicație între personalul de bord și dispeceri. Acesta va gestiona problemele de ritmicitate apărute pe liniile de transport în comun.
Astfel, cele o mie de autobuze Mercedes și o sută de troleibuze IRISBUS pe care vor fi instalate echipamentele vor fi urmărite online în traseu și dirijate în funcție de condițiile de trafic.
Achiziționarea noului sistem de monitorizare și control al traficului va permite îmbunătățirea circulației vehiculelor RATB, deoarece aceasta va fi adaptată condițiilor de trafic actuale, susțin reprezentanții RATB.
Dragoș Stănculescu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















