Realitatea TV, cretinism și dezinformare pe tema „revoluției” din Egipt

De câteva zile, Trustul Realitatea acoperă extensiv evenimentele din Egipt, alăturând comentariilor politice interne cu privire la situația din România imaginile confruntărilor de stradă din Egipt proțăpite într-un colț de ecran. Se contextualizează imagologic revoltele de stradă din Egipt cu, de pildă, pichetarea sediilor PDL de către activiștii PSD, protestele sindicatului minuscul al lui Dogaru cu cafteala de stradă a egiptenilor, se sugerează o asemănare cu „dictatorul“ Mubarak și „dictatorul“ Băsescu, asta după ce s-au creat urgent de către postacii pesediști mesaje ce alăturau situația din Tunisia, unde „dictatorul“ a fost izgonit de poporul înfometat, cu cearta pe pensii din România, care, evident, în opinia pesediștilor, ar trebui să ducă musai la izgonirea „dictatorului“ Băsescu.
Sunt jocuri de imagine și de instigare la nivel mai mult sau mai puțin subliminal a unor asocieri forțate sau aduse din condei, un condei îngroșat rău de tot. Cea mai gogonată tâmpenie a „ziariștilor“ de la Realitatea a fost „informarea“ telespectatorilor că în Egipt s-ar afla 500.000 de români, expuși riscurilor războiului civil, „abandonați“ de fiorosul Boc și de „dictatorul“ Băsescu.
O populație românească aproximativ cât trei orașe măricele din România s-ar afla deci în Egiptul în haos, conform știriștilor prin batistă și comentatorilor cu hidrantul în cioc ai golănașului Vîntu. Mai mulți chiar decât păgubiții FNI-ului, ca să vezi!! Grooaznic, înfricoșător, catassstrofăăă, incredibil. Lumea uită că, de fapt, Trustul Realitatea se numește Cațavencu – Realitatea, iar „știrea“ cu cei „500.000 de români cu rezidență permanentă în Egipt“, care s-ar afla cică sub teroare, ignorați complet de nenorociții de Boc și Băsescu, este clar de Cațavencu. Mai puțin umorul.
Am contactat Guvernul atât de blamat de cațavencii iRealității lui SOV și, cu un simplu telefon, am aflat de la cel mai autorizat funcționar al DRRP, Eugen Tomac, șeful Departamentului pentru românii de pretutindeni, că în Egipt se află înregistrați sub 1.000 de români. Dezinformarea are și niște reguli. Să umfli o cifră de 500 de ori ca să dai lustru unei „știri“ și să încerci să creezi un balon emoțional cu vector negativ la adresa lui Băsescu se cheamă însă minciună ordinară și penibilă. Cam ăsta este raportul între realitatea autentică și iRealitatea TV a lui Vîntu.
SOV își dorește cu disperare iscarea unor revolte ceva prin România, exclusiv pentru a profita de starea anarhică în beneficiul stării sale penale. Așa cum am arătat în exclusivitate în „Curentul“, Sorin Ovidiu Vîntu, suferind de rotulită cronică, are șapte dosare pe rol, în oricare dintre acestea având de executat – după finalizarea de către instanță a judecății de la care se sustrage prin toate mijloacele posibile – ani grei de pușcărie.
Efortul de ilustrare prin imagini din Egipt și Tunisia cu proteste de stradă, represiuni violente etc. este o jalnică încercare de amorsare a unei așa-zise „stări revoluționare“ în România, fără nicio legătură cu realitatea.
Cât despre vorbăria „analiștilor“ (mai popular spus m…iștilor) de hidrant de teapa lui Hurezeanu pe tema evenimentelor din Egipt, este superfluu orice comentariu. Pentru uzul opiniei publice românești (eventual) interesate de situația din Egipt, chiar dacă acolo nu se află jumătate de milion de români, prezentăm o altă perspectivă a stării de lucruri din țara vecină Israelului.

Miza Egiptului și interesele Israelului

Ianuarie 2011: Președintele egiptean Hosni Mubarak, considerat inclusiv de israelieni drept un prieten al Israelului în cadrul unei lumi arabe în general ostile, a declarat în data de șase ianuarie că Israelul trebuie să își revizuiască poziția asupra discuțiilor pentru pace și asupra construcțiilor de locuințe pentru a se putea ajunge la un acord final cu palestinienii. Israelul a susținut că a făcut toți pașii necesari pentru a relua negocierile, dar fără rezultat.
Mubarak a dat vina pe Israel pentru eșecul discuțiilor și a îndemnat Washingtonul să reia procesul. El a declarat că Israelul „trebuie să își revizuiască poziția și politica și să urmeze procedurile tangibile … pentru a se ajunge la un acord final, nu în etape și nu temporar, care să ducă la sfârșirea ocupației și la crearea unui stat palestinian independent“, conform unei declarații emise de purtătorul de cuvânt al lui Mubarak după întâlnirea cu premierul israelian Benjamin Netanyahu în stațiunea Sharm el-Sheikh de la Marea Roșie, unde Mubarak a căutat să dea un imbold procesului de pace după ce Statele Unite au afirmat în decembrie că nu au reușit să convingă Israelul să limiteze construirea de locuințe pe terenul ocupat interzis palestinienilor pentru propriul lor stat.
Mubarak a declarat că Egiptul „se opune oricărei noi agresiuni“ împotriva Gaza, avertizând că orice alt atac, sugerat de „ultimele avertismente ale Israelului“, va periclita procesul de pace. Discuțiile susținute de SUA din septembrie 2010 s-au terminat printr-un eșec după trei săptămâni, când Israelul a refuzat să extindă o înghețare parțială de 10 luni a construcțiilor din Cisiordania, determinându-i pe palestinieni să iasă din discuții.
Cu două luni înainte, în data de 22 noiembrie 2009, Mubarak a criticat răspicat Israelul în fața Parlamentului egiptean, afirmând că politica Israelului anihilează șansele păcii cu palestinienii. „Mă adresez liderilor Israelului: ridicați blocada zonei Gaza! Încetați cu înverșunarea și manipulările – acceptați apelul pentru pace. Voi folosi cuvinte în afara oricărei interpretări: Israelul distruge orice oportunitate pentru pace, cu planul său de a popula Ierusalimul cu evrei și cu excavațiile din jurul moscheii al-Aqsa.“
Moscheea este unul dintre cele mai sfinte repere ale lumii islamice și a fost, în anii ‘80, ținta unui complot evreiesc care urmărea să arunce în aer construcția, a devoalat un fost agent al Mossad, Victor Ostrovski, basarabean de origine, după părinți, unul dintre puținii defectori ai Academiei Înșelăciunii – Mossadul – rămas încă în viață, după ce a dezvăluit secrete ale temutei agenții evreiești de informații.
Proiectul extremiștilor evrei de distrugere a moscheii ar fi putut duce la izbucnirea unui al treilea război mondial, preciza defectorul Mossad, ar fi aruncat în Jihad sutele de milioane de musulmani din jurul Israelului. Mulți extremiști evrei își doresc „provocarea finală“ pentru a se ajunge la un conflict mondial ce ar oferi oportunitatea distrugerii cu bombe atomice a întregii lumi arabe și pentru a se termina odată cu inamicii Israelului. Câinii războiului sunt ținuți în lanț deocamdată, dar oricând li se poate da drumul din lesă.

Siria, una dintre țările „beneficiare“ ale crizei din Egipt

Egiptul este cel mai puternic vecin arab al Israelului și a fost prima țară arabă care a semnat un acord de pace cu Israelul, în 1979. Președintele de atunci, Anwar Sadat, a plătit cu viața semnarea acordului, fiind asasinat după trei ani. După alți 14 ani, un evreu a plătit prețul păcii, prim-ministrul Itzac Rabin fiind asasinat în 1995, la un an de la semnarea unui al doilea acord de pace al Israelului cu o țară arabă, respectiv cu Iordania regelui Hussein.
Ambele asasinate au fost puse la cale și realizate de către membri ai serviciilor secrete ostili acordurilor de pace. Egipteanul fanatic care l-a ucis pe Sadat a fost „ajutat“ de serviciile de securitate egiptene, iar „evreul fanatic“ care l-a împușcat pe Rabin a ajuns lângă acesta deoarece membrii serviciului său de pază „se uitau în altă parte“…
Până astăzi, deoarece nu s-a semnat niciun tratat de pace de la conflictul anilor ‘70, când Israelul a dus un război cu 6 țări arabe pe care le-a bătut într-o săptămână, Libanul și Siria sunt, tehnic, în stare de război cu Israelul.
Câștigătorul crizei din Egipt, în contextul în care Mubarak ar fi îndepărtat sau măcar slăbit de protestele plătite de „americani“, conform WikiLeaks, va fi președintele sirian Bashar al-Assad, cel care ne-a vizitat recent. Siria este cunoscută în România doar datorită lui Omar Haissam, cadru al serviciilor militare siriene, protejat după o „miraculoasă“ extracție din România, dupa așa-zisa răpire a unor ziariști, dintre care Marie Jeane (fata senatorului Ion Vasile ex-PSD, actual PC-PNL), în bussines cu Haissam, știa că va fi „răpită“.
Siria, chiar dacă la vedere pare ostilă Israelului, are, la anumite nivele, partizanate și afaceri interesante cu Israelul. O dovedesc afacerile împletite desfășurate în România (inclusiv și mai ales afaceri cu armament), dintre sirieni ca Hayssam și israelieni ca Simon Nahor, tot cadru și el, dar al serviciilor evreiești. România a fost un fel de safe haven încă de pe vremea lui Ceaușescu pentru evrei și arabi, care se iubesc pe tunuri la maximum pe meleagurile noastre.
Este evident că viitorul vector de putere între țările arabe, după ce Egiptul se va fragiliza, va fi Siria, țară care, spre deosebire de Iran, are o mai bună „relaționare“ cu Israelul.

Un regim islamic în Egipt – o carte bună pentru „câinii războiului“ israelieni

În ce privește criza din Egipt se mai adaugă un factor, cel demografic. Egiptul are cel mai ridicat spor de populație, în 40 de ani au trecut de la 30 de milioane la 80 de milioane, ca musulmani fanatici. Populația Egiptului crește cu un milion la fiecare 9 luni, iar majoritatea populației e formată din tineri din felia demografică „sub 20 de ani“. Analfabeți, fără meserii, fără loc de muncă și, mai ales, fără perspective dacă vine un regim islamic. Evident, poporul egiptean este – ca multe alte popoare ale lumii – un popor abuzat și chinuit de autoritățile polițienești. Motive de scandal și de răbufnire a nemulțumirilor există destule. O privire comparativă pe mapamond ar pune însă în ecuație un referențial care schimbă perspectiva. America este unul dintre cele mai polițienești state ale lumii. Rusia, China, Coreea etc. de asemenea. Fără a mai vorbi de multe alte state asiatice sau africane pentru care sensul democrației nu există practic în cultura politică și în conștientul colectiv. Ieșirea în stradă a maselor de egipteni din aceste zile este însă orchestrată, așa cum se întâmplă de obicei când apar alt gen de interese, la altă scară. Egiptul nu are resurse, deoarece până acum banii au venit din America, în schimbul recunoașterii Israelului. Dacă vin islamiștii la putere, un Egipt islamizat cu, eventual, un regim al belicoșilor și radicalilor Frați Musulmani, o eventuală rixă cu Israelul, ar veni mănușă Israelului căruia, la nivelul său de înarmare cu sisteme ultramoderne americane, nu i-ar fi greu să mai ocupe o dată Sinaiul.
Așadar este în interesul mai multora, la nivel geopolitic, destabilizarea Egiptului și dărâmarea „dictatorului“ Mubarak, până mai ieri „mare prieten al proceselor de democratizare și detensionare ale regiunii“.George Roncea