
Fenomenul „otevizării“ prin mass media continuă și la alte televiziuni cu pretenții de quality. Mai nou, tot soiul de dereglați vin la poarta Realității să dea știri și să devină una. De’, e vară și e penurie de subiecte, dar totuși nu orice act de demență vecin cu infracțiunea trebuie tratat ca pe o „exclusivitate“. Dis-de-dimineață, un dement care incendiase mașina solistului formației Bere Gratis, Mihai Georgescu, a venit în Realitatea pentru „a se preda“, în același mod în care tot felul de oameni cu probleme psihice și exploatați pentru audiență de caracaleanu „Trilul D“ la OTV. Bărbatul care a revendicat „atentatul“ a motivat fapta sa printr-o datorie veche, fiind audiat de polițiștii Secției 5. „Un bărbat a sunat la 112, ieri dimineață, în jurul orei 6.20, pentru a anunța că o mașină a fost incendiată în fața blocului său“, a declarat, pentru Mediafax, purtătorul de cuvånt al Poliției Capitalei, Diana Sarcă.
Bărbatul, alături de alți vecini, a ieșit inițial afară și a încercat să stingă incendiul, însă nu a reușit, astfel că a chemat pompierii. La fața locului s-au deplasat echipaje ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) București și polițiști de la Secția 5. De asemenea, vecinii au anunțat proprietarii mașinii, care din locuința lor nu aveau acces vizual la parcare. Potrivit reprezentanților ISU, incendiul ar fi fost provocat cu intenție, fiind posibil ca răufăcătorii să fi turnat și benzină pe autoturism.
Umflat din exercițiul funcțiunii
În paralel, povestește poliția, un bărbat a mers la un post de televiziune și a revendicat fapta, motivånd o datorie mai veche pe care solistul de la Bere Gratis ar fi avut-o la el. Circul a continuat în fața sediului Realității TV, loc unde piromanul făcea o delațiune în direct, explicånd calm de ce a săvårșit fapta. Odată cu venirea poliției și în compania camerelor de vederi, acesta a început să se dea în stambă în fața polițiștilor ceråndu-le mandat. După ce l-au umflat, aceștia i-au explicat că nu este nevoie, luåndu-l pe sus pe incendiator. Acesta a fost dus și interogat la Secția 5, fiind cercetat pentru distrugere.
Hărțuit și amenințat
Fără să mai verifice informațiile date de dereglat sau să mai ia un punct de vedere al păgubitului, Realitatea a vărsat pe post această știre. Ulterior, la cåtevaore distanță, Mihai Georgescu, solistul trupei Bere Gratis și realizator al postului de radio Rock FM, a afirmat că nu are nicio datorie față de cel care i-a incendiat ieri dimineață autoturismul și este convins că organele statului își vor face datoria în acest caz. „Nu îi sunt dator niciun leu acestui om. Acest individ a fost plătit de mine personal pånă la ultimul bănuț pentru lucrarea pe care a făcut-o. Cu toate acestea, a continuat să pretindă bani și să mă amenințe“, a declarat solistul Mihai Georgescu. Întreaga poveste, însă, a picat bine pentru Realitatea TV, televiziune care începe să se hrănească mai mult din scandaluri, sub conducerea editorială a lui Ghiță, și mai puțin pe materiale jurnalistice de calitate. Dar așa e vara, Realitatea se metamorfozează în OTV, iar publicul țintă se „otevizează“!
Nicolae Bucur
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















