Trecerea de la cifrele ameţitoare ale şomajului care speriau Europa la criza personalului calificat are loc în noua ţară a tuturor posibilităţilor – România. Plecarea masivă şi susţinută a românilor care ştiau o meserie în ţările europene care au capacitatea să le ofere un salariu decent, a condus la un paradox de neimaginat cu câţiva ani în urmă. În primul rând a fost -invazia- muncitorilor chinezi, care se mulţumeau cu lefurile oferite de angajatorii români. Dar salvarea a fost de moment! Se pare că nici chinezii nu sunt de ajuns, aşa că România păşeşte de voie de nevoie în era roboticii! Şi nu oricum, ci într-un sector pe care analiştii îl vedeau închis de mult. Mai exact, este vorba despre industria textilă, specializată în ultimii ani în prelucrarea în lohn şi căreia specialiştii îi cântau prohodul după integrarea în Uniunea Europeană. Dar, în practică, situaţia e întotdeauna altfel decât cea prezentată în statisticile oficiale. Astfel, fabricile de textile merg destul de bine, au comenzi, sunt utilate, dar au o cu totul altă problemă decât cea anticipată de analişti: nu mai sunt muncitori! Descoperim în aceste condiţii o situaţie inedită la Sfântu Gheorghe, unde conducerea unei fabrici textile a achiziţionat mai mulţi roboţi, după ce a căutat în zadar forţă de muncă în judeţ. Directorul fabricii Textila Oltul din Sfântu Gheorghe, Vlastimir Isakovici, a declarat că a fost nevoit să investească 250.000 de euro pentru achiziţionarea a cinci roboţi care să înlocuiască lipsa forţei de muncă umană. Directorul fabricii mai spune că se confruntă de câteva luni cu lipsa forţei de muncă, chiar dacă a trimis în repetate rânduri scrisori către AJOFM Covasna pentru angajarea a cel puţin o sută de persoane, dar fără niciun rezultat. -Dacă nu achiziţionam aceşti roboţi, riscam să pierdem contractele la export. Şi aşa a trebuit să mutăm în decembrie o secţie în alt judeţ, deschizând o secţie de confecţii în altă parte cu 90 de angajaţi-, a mai precizat Isakovici. Roboţii cumpăraţi de firma din Sfântu Gheorghe acoperă fiecare munca a şapte-opt oameni şi reprezintă o premieră pentru România. Fabricile de confecţii şi textile din judeţul Covasna suferă de criză de angajaţi şi caută soluţii pentru a atrage forţă de muncă. Şi în judeţul Bacău există o criză a muncitorilor în sectorul textil, dar acolo problema a fost rezolvată prin aducerea muncitorilor din China. Dar, chiar zilele trecute, la fabrica băcăuană a izbucnit o grevă cauzată de salarizarea considerată nemulţumitoare, aşa că e posibil să asistăm în curând la o super-tehnologizare a fabricilor româneşti din domeniu. Că de…, roboţii nu au nevoie de pauză, nu întârzie şi, mai ales, nu vor bani la sfâşitul lunii!
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















