România a fost țara care a avut de plătit cele mai mari daune în 2008, în total 12,2 milioane de euro, ca urmare a condamnărilor la CEDO . Țara noastră figurează și printre statele rău platnice, numai 5% din despăgubiri fiind acordate în termen, potrivit unui raport al Consiliului Europei. Documentul arată că din cele 12,2 milioane de euro daune care i-au revenit de plată României, 11 milioane de euro au constituit daune pecuniare, 383.600 de euro au fost daune nepecuniare, 68.135 de euro cheltuieli de judecată, în timp ce 660.000 de euro au constituit alte tipuri de despăgubiri. În medie, pe fiecare caz contra României, valoarea daunelor a ajuns, în 2008, la 81.364 de euro, media mai mare a daunelor raportat la numărul de cazuri înregistrându-se în alte șase țări.
Statul are de plătit peste 12 milioane de euro
La capitolul țări
rău-platnice, România este urmată de Italia, care trebuie să plătească daune în valoare de 9.7 milioane de euro, de Grecia – cu o datorie față de cetățenii ei de 8.9 milioane de euro, și de Turcia, cu o sumă de 5,7 milioane de euro. Cel mai puțin a avut de plată Suedia, 4.000 de euro, în timp ce alte șapte state, între care Danemarca și Irlanda, nu au avut nimic de plată. Cu toate că avem atâtea milioane de euro de plătit diverșilor cetățeni români care și-au căutat dreptatea la CEDO, statul român nu a reușit în 2008 să achite decât 5% din datorie, adică a acoperit numai 6 cauze. Astfel, Romånia figurează ca
rău-platnică a
despăgubirilor impuse, cu 123 de cazuri în care termenul-limită pentru plată expira în 2008. Țara noastră este e surclasată la acest capitol numai de Turcia, cu 202 cazuri, și Rusia cu 153 de cazuri. Cu toate acestea există și alte țări care nu au respectat niciuna dintre condamnările primite la CEDO, numai că numărul acestor condamnări este mult mai mic decât în cazul României. Astfel, prima dintre țările care figurează cu 100% la neachitarea daunelor este Italia cu 62 de cauze, urmată de Bulgaria – cu un număr de 47 de cazuri, și Belgia, cu 22 de dosare. Pe de altă parte, potrivit documentului, Romånia avea la CEDO, la sfårșitul anului trecut, 289 de cazuri în pronunțare, dintre care 17%, adică 50, sunt cazuri care pot crea un precedent, iar 83%, adică 239 de dosare, reprezintă cazuri ordinare.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















